Comunicare de calitate pentru Programul REGIO

comunicare, REGIO, POR, instrumente financiare, retea, networking

In contextul atragerii de fonduri nerambursabile si datorita procesului de contractare din ce in ce mai alert in cadrul REGIO, precum si pentru a putea transfera eficient catre beneficiari informatii suplimentare, in special din sfera implementarii proiectelor, Autoritatea de Management a Programului Operational Regional (AMPOR) a considerat oportuna realizarea unei retele de comunicatori.

Obiectivul principal al acestei retele este cel de a crea un cadru unitar, printr-o noua abordare, specifica retelelor de networking, care sa asigure informarea prompta si corecta a publicului larg, a potentialilor beneficiari si a beneficiarilor despre modul in care finantarile nerambursabile sustinute de Uniunea Europeana vor imbunatati aspectele economice si sociale ale comunitatilor.

In vederea functionalizarii si eficientizarii acestei retele, in data de 24 februarie 2010, la Bucuresti, a avut loc prima intalnire de nivel national dintre principalii reprezentanti ai Retelei de Comunicatori REGIO.

Intalnirea a vizat cunoasterea problemelor pe care le ridica modul de transfer a informatiilor pentru REGIO, precum si stabilirea bazelor pentru organizarea unui Forum National, care sa aduca aceasta retea in deplina stare de functionare. La eveniment a participat Directorul General al AM POR, domnul Gabriel Friptu, precum si peste 120 de reprezentanti ai comunicatorilor din intreaga tara.

Din partea Regiunii Centru au participat reprezentanti ai ADR Centru, in calitate de coordonatori ai retelei regionale de comunicare, precum si reprezentanti ai administratiei publice locale, sau ai unor ONG, care s-au implicat activ, in anii 2007-2010, in diseminarea de informatii despre programul REGIO.

Pe ordinea de zi a lucrarilor au figurat prezentari dedicate Programului Operational Regional, ca principal instrument al dezvoltarii regiunilor romanesti. Un alt subiect prezentat a fost dedicat stadiului implementarii programului, in acest moment, cu referiri concrete la cifre privind sumele de bani atrase si cheltuite prin proiectele finantate de REGIO.

In cadrul dezbaterilor a fost analizata oportunitatea crearii retelei, ca un instrument de comunicare necesar multiplicarii informatiilor, dar si destinatia acestui vector de informare in promovarea brandului REGIO, prin prisma mecanismului propriu de functionare a retelei.

Cele mai asteptate, dar si cele mai interesante puncte au fost, insa, exemplele de bune practici, subliniate de alocutiuni ale invitatilor. In cadrul acestor prezentari, discutiile au gravitat in jurul problemelor legate de identitatea de mesaj si de imagine a programului si a comunicarii pentru REGIO, in ansamblu.

Toti cei prezenti au convenit ca o platforma de comunicare, structurata prin tehnici de networking si cu functionalitate in Internet, poate duce la o mai buna intelegere a mesajelor privind implementarea fondurilor europene in regiunile romanesti si va sprijini schimbul eficient de bune practici. Exemplele de comunicare pentru comunicatori au venit din Regiunea Centru precum si din regiunile Nord-Est si Nord-Vest.

In zona Moldovei proiectele prezentate au pus accent pe comunicarea interinstitutionala pentru promovarea POR in judetul Neamt si pe efectele favorabile ale comunicarii prin retele sociale sau multimedia de pe Internet.

Membrii retelei din nordul Transilvaniei a propus abordarea dintr-o noua perspectiva a programului REGIO, intr-un mic orasel de la granita de vest, unde beneficiile finantarilor nerambursabile sunt foarte usor observabile in proiectele destinate imbunatatirii mediului educational si imbunatatirii potentialului turistic.

Pentru Regiunea Centru, echipa Centrului Europe Direct din Alba Iulia s-a pozitionat in asentimentului intregului grup de multiplicatori de informatii regionali, in sustinerea eforturilor de informare si publicitate ale ADR-urilor in general, accentuand in special preocuparile si rezultatele ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar pentru implementarea REGIO.

Centrul Europe Direct de pe langa Primaria Alba Iulia a subliniat mai multe exemple de activitati si actiuni realizate menite sa duca la cresterea vizibilitatii acestui program in randul publicului larg.

Toti participantii la reuniunea de la Bucuresti au convenit ca Regulamentul de organizare si functionare a retelei sa fie completat, acolo unde este cazul, cu aspecte specifice, astfel incat o cat mai larga categorie de cetateni sa poata beneficia de informatii prompte si de calitate privind proiectele derulate prin programul REGIO.

Pentru atingerea acestui deziderat a fost convenita organizarea, in vara anului 2010, a unui Forum al Comunicatorilor, care sa stabileasca directiile de activitate ale retelei in ansamblu, pe baza aspectelor practice identificate la nivel regional.

„Activitatea ADR Centru in cadrul retelei de multiplicatori de informatii REGIO trebuie privita in sensul imbunatatirii permanente a portofoliului de proiecte de la nivelul Regiunii Centru, pe baza bunelor practici din proiectele deja finantate de REGIO. De aceea, unul dintre obiectivele specifice ale acestei retele, facilitarea schimbului de bune practici in domeniul informarii si promovarii pentru Programul Operational Regional, se bazeaza pe gestionarea cat mai eficienta a informatiilor si pe mecanisme de comunicare parteneriale cu cei 99 de membri, din acest moment, ai retelei regionale a multiplicatorilor de informatii pentru REGIO in regiunea noastra”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top