A fost finalizat primul proiect SAPARD din judetul Iasi

Dintre cele 43 de proiecte SAPARD derulate in judetul Iasi, 38 trebuie finalizate pina pe 30 septembrie. Insa, lucrarile la aductiunea de apa din comuna Miroslovesti s-au incheiat, iar ieri a avut loc receptia, in prezenta autoritatilor judetene si a ministrului Integrarii Europene, dl Alexandru Farcas. „Proiectul SAPARD al acestei comune s-a situat pe locul I in tara in privinta punctajului acordat in vederea finantarii, si, totodata, se numara si printre primele incheiate. Nu este de mirare ca s-a facut treaba buna, pentru ca a existat o permanenta conlucrare intre autoritatile locale, cele judetene si constructor”, a declarat ziaristilor de la Ziua de Iasi dl Lucian Flaiser, presedintele CJ Iasi.

Ministrul Farcas a fost de aceeasi parere si a precizat ca finalizarea proiectului de la Miroslovesti este un exemplu de seriozitate si succes. „Acum trebuie sa demonstram ca sintem in stare sa absorbim finantarea europeana, pentru a primi in 2007 fondurile structurale necesare continuarii dezvoltarii echilibrate a tuturor judetelor. Tocmai de aceea este bine ca s-au incheiat proiecte, pentru ca ele servesc drept exemple pentru cei care nu sint seriosi si risca sa nu primeasca bani pentru finalizarea lucrarilor”, ne-a spus ministrul. si, cum o veste buna nu vine niciodata singura, cei 7.065 de locuitori din cele 5 sate ale comunei, vor mai avea parte, pe linga cele 32 de cismele date in folosinta ieri, si de bani pentru alte investitii de mare importanta. „Cum este si firesc, va urma realizarea canalizarii si, in plus, dupa cum abia am aflat, se vor aloca fonduri pentru modernizarea drumului national ce trece prin comuna”, a mai spus dl Flaiser.

La rindul sau, primarul comunei, dl Mihai Apostol, a carui localitate s-a imbogatit datorita acestui proiect SAPARD cu aproape 34 de Miliarde de lei, a declarat ca si in viitor va arata aceeasi seriozitate in privinta lucrarilor de dezvoltare a zonei: „Speram sa beneficiem si in continuare de acelasi sprijin si cu siguranta ca, nu peste mult timp, toti locuitorii comunei vor trai mai bine decit au sperat”.

Sursa: , Evenimentul de Iasi online, 10 septembrie 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top