Informatii la cald despre REGIO – Programul Operational Regional 2007-2013

POR, proiecte, mass media, MDRT, program, beneficiari, finantare

La eveniment au fost prezenti Dl. Gabriel Friptu, Director General al Autoritatii de Management pentru Programul Operational Regional si Dl. Constantin Apostol, Director General al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Organism Intermediar pentru POR in Regiunea Nord-Est.

Din datele statistice prezentate de AM POR a reiesit ca acest program operational inregistreaza in 2010, la miijlocul perioadei de programare, un ritm corespunzator al implementarii, fapt demonstrat prin cele 3975 proiecte depuse (in valoare totala de 8.568 miloane Euro), din care 617 proiecte contractate in valoare totala de 1.741 milioane Euro.

Dl. Gabriel Friptu a declarat „Modul in care se realizeaza implementarea acestui program ne indica faptul ca mecanismul proiectat in etapa de programare functioneaza, tinta noastra pentru sfarsitul anului 2010 este de a atinge suma de 3 miliarde Euro valoare totala proiecte contractate, in conditiile in care nivelul de cheltuire al banilor este mai rapid decat cel programat, pentru a raspunde nevoii acute de investitii. O alta tinta este cea a nivelului de absorbtie prognozat sa atinga la sfarsitul anului 2010 valoarea de 650 milioane Euro”.

Prezent la aceasta intalnire pentru a da detalii cu privire la situatia proiectelor depuse si aprobate in Regiunea Nord-Est, Dl. Constantin Apostol a declarat „Atat autoritatile publice locale cat si reprezentantii mediului de afaceri au inteles importanta acestui program operational, care are o alocare financiara de 16% din total instrumente structurale alocate Romaniei in perioada 2007-2013, demonstrand prin numarul mare de proiecte depuse ca se pot atinge obiectivele propuse de reducere a dezechilibrelor de dezvoltare economica si sociala manifestate la nivel regional (in interiorul si intre regiunile de dezvoltare). ADR Nord-Est a primit pana in prezent 623 proiecte, in valoare totala de 1.019 milioane Euro (155% fata de 657,4 miliane Euro alocate regiunii), din care 132 de proiecte sunt deja contractate pentru o valoare totala de 269,8 milioane Euro. Tinta noastra pentru anul 2010 este de a atinge nivelul de 500 milioane Euro proiecte contractate si 200 milioane Euro plati efectuate.”

Au mai fost analizate problemele cu care se confrunta beneficiarii in implementarea proiectelor, cele mai importante semnalate fiind: dificultati in intocmirea documentatiilor de atribuire, intocmirea gresita a dosarelor cererilor de prefinantare/rambursare, insuficienta capacitate a constructorilor si dirigintilor de santier de a raspunde cerintelor cu privire la modalitatea de evidentiere a stadiului lucrarilor si, nu in ultimul rand resursele financiare insuficiente care au condus deja la rezilierea unor contracte de finantare incheiate cu beneficiari din mediul privat.

La intalnire au fost invitati si cativa reprezentanti ai beneficiarilor care au prezentat 3 proiecte din portofoliul Regio aflate in stadiul de implementare in Regiunea Nord-Est: un proiect al Primariei Municipiului Botosani (reabilitare si modernizare strazi urbane), un proiect al SC Nemase Prodcom Srl Roman (extindere complex hotelier Mariko Inn) si proiectul SC Ideal Proiect Srl Suceava (achizitiie echipamente IT si software pentru proiectare).

Mesajul acestora a fost in principal legat de modul in care nevoia locala de dezvoltare a corespuns domeniului de interventie al programului, seriozitatea cu care a fost abordata elaborarea cererii de finantare, sprijinul primit din partea expertilor OI Nord-Est.

Rolul firmelor de consultanta in procesul de elaborare si implementare a unei cereri de finantare a fost expus de reprezentantii SC Avensa Consulting Srl Iasi.

Contact: Cristina Ferman, Directia Comunicare si Promovare Regionala din cadrul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, telefon: 0233.224.167 e-mail: [email protected].

Prezentare ADR Nord-Est
Prezentari powerpoint beneficiari REGIO

Sursa: Inforegio Nord Est

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *