Guvernul a aprobat memorandumul privind implementarea Programului Operational Comun de Cooperare Transfrontaliera „Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina 2007-2013”

memorandum, program, Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina, cooperare, obligatii

Scopul incheierii Memorandumului de intelegere privind implementarea POC HU-SK-RO-UA este stabilirea cadrului legal pentru gestionarea programului, in perioada de programare 2007-2013.

Astfel, Memorandumul de intelegere stipuleaza institutiile cu rol in gestionarea programului, atributiile acestora precum si descrierea sistemului de control national si a circuitelor financiare.

Obligatiile Romaniei care decurg din Memorandumul de intelegere privind implementarea POC HU-SK-RO-UA, sunt de natura financiara si institutionala:

Obligatii financiare:
– asigurarea co-finantarii nationale aferente proiectelor cu participare romana, aprobate spre finantare de catre Comitetul Comun de Monitorizare;
– rambursarea sumelor platite in mod nejustificat catre partenerii de proiect din Romania, ca urmare a infaptuirii unor nereguli de catre acestia;
– rambursarea sumelor platite catre partenerii de proiect din Romania, ca urmare a inregistrarii unor nereguli de sistem.

Obligatii institutionale:
– implementarea sistemului de management si control al POC HU-SK-RO-UA pentru asigurarea corectitudinii gestionarii fondurilor programului;
– organizarea unui sistem de control de prim nivel, conform art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007;
– desemnarea controlorilor de prim nivel, care au responsabilitatea verificarii legalitatii cheltuielilor declarate de catre partenerii de proiect romani;
– sprijinirea Autoritatii Comune de Management a POC HU-SK-RO-UA, in eforturile acesteia de a-si indeplini responsabilitatile pe care le detine.

POC HU-SK-RO-UA este un program de cooperare transfrontaliera ce vizeaza crearea de parteneriate transfrontaliere intre regiunile Ucrainei Zakarpatska, Ivano-Frankivska si Chernivetska si ariile eligibile din Ungaria, Slovacia si Romania in domenii de importanta strategica: dezvoltare economica si sociala, protectia mediului, management frontalier si cooperare institutionala si „people to people”.

Bugetul total al programului este de 74 815 728 euro, comun pentru cele 4 state partenere, pentru cei 7 ani de programare.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top