Comisia impulsioneaza cercetarea si inovarea prin simplificarea depunerii cererilor si a administrarii granturilor UE

proiecte cercetare, simplificare, finantare, evaluare, experti

Este crucial pentru Strategia UE Europa 2020 ca sectorul european al cercetarii sa-si valorifice pe deplin potentialul, avand in vedere necesitatea de a consolida redresarea economica si de a dezvolta noi surse de crestere si de locuri de munca care sa le inlocuiasca pe cele pierdute in timpul crizei.

In completarea propunerilor de simplificare, Comisia a numit, de asemenea, un grup de experti independenti care sa evalueze toate aspectele celui de-al saptelea program cadru actual.

Máire Geoghegan-Quinn, Comisarul pentru cercetare, inovare si stiinta, a declarat: „Obiectivul propunerii noastre este de a reduce la minimum sarcinile administrative din cadrul programelor de cercetare europene. Este necesar ca cei mai buni cercetatori si cele mai inovatoare societati sa participe la acestea si trebuie sa le permitem sa se concentreze asupra rezultatelor, nu a birocratiei, sprijinind astfel economia europeana si calitatea vietii in Europa. Trebuie, in special, sa incurajam participarea mai multor IMM. Am convingerea ca acest lucru se poate realiza fara a periclita controlul financiar. Solicitam sprijinul celorlalte institutii UE pentru realizarea acestor obiective.”

Janusz Lewandowski, comisarul pentru buget, a adaugat: „Revizuirea regulamentului financiar pe care Comisia o va prezenta luna viitoare va sprijini ideile de simplificare a finantarii cercetarii prin propuneri legislative concrete, care se vor dovedi utile si in alte domenii de politica. Avem nevoie de norme mai simple pentru a incuraja participarea beneficiarilor potentiali ai fondurilor UE, precum intreprinderile mici si mijlocii si ONG-urile. Prin aceasta simplificare, bugetul UE va servi mai bine cetatenilor si intreprinderilor.”

Prima parte a strategiei Comisiei va face posibile imbunatatiri ale cadrului legislativ si de reglementare existent, unele dintre acestea fiind deja in curs. Aceasta include, de exemplu, sisteme informatice mai performante, o aplicare mai coerenta a normelor, in special a celor de audit, si imbunatatirea structurii si continutului „cererilor de propuneri de proiecte” la care organizatiile de cercetare raspund pentru a solicita finantari.

A doua parte include modificarea normelor financiare existente pentru a permite o simplificare mai radicala, mentinand totodata un control eficace, de exemplu prin largirea utilizarii „metodei cheltuielilor medii” care sa evite necesitatea contabilizarii separate si minutioase, in cadrul proiectelor, a fiecarei cheltuieli in parte.

Comisia isi propune, de asemenea, sa autorizeze proiectele sa foloseasca in cazul finantarii UE aceleasi metode contabile pe care trebuie sa le utilizeze si in cazul finantarii nationale a cercetarii. Aceste propuneri necesita o decizie a Parlamentului European si a Consiliului.

Implementarea celui de-al treilea tip de modificari preconizate va fi luata in consideratie pentru viitoarele programe cadru de cercetare. Printre optiunile prezentate se afla si o evolutie catre „plata in functie de rezultate”, care ar insemna ca beneficiarilor sa li se plateasca sume globale pentru desfasurarea unor activitati stiintifice specifice, acestia urmand sa demonstreze ca le-au efectuat in mod eficace si eficient, mai degraba decat sa raporteze cheltuielile individuale.

Intre timp, Comisia a lansat evaluarea intermediara a actualului program (PC7).Un grup de experti independenti, prezidat de Dl Rolf Annerberg, a fost numit pentru a efectua aceasta evaluare si urmeaza sa-si prezinte concluziile in aceasta toamna.

Dl Annerberg este directorul general al Consiliului suedez de cercetare in domeniul mediului, al stiintelor agricole si al amenajarii teritoriului (Formas). Mandatul grupului acopera o gama larga de aspecte referitoare la planificarea, implementarea si impactul activitatilor programului cadru.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *