Reprezentantii a 45 de primarii sucevene vor fi instruiti cum sa intocmeasca proiecte europene

Articole similare:

  1. Botosani: Primarii au invatat sa intocmeasca proiecte europene
  2. Primarii prahoveni au fost instruiti in vederea accesarii fondurilor europene
  3. Drumuri judetene sucevene modernizate cu fonduri UE
  4. Primariile sucevene au proiecte, nu si bani pentru cofinantarea acestora
  5. Primarii din Caras-Severin sunt instruiti pentru a accesa fonduri structurale


Suceava, instruire, fonduri europene, proiecte, finantare europeana

Potrivit subprefectului Angela Zarojanu, cursul a fost organizat dupa ce Prefectura Suceava a promovat un proiect european destinat lucratorilor din administratia publica locala din mediul rural.

Zarojanu a aratat ca participantii la acest curs vor fi instruiti in special pentru a putea depune proiecte prin care se pot obtine fonduri in vederea dezvoltarii resurselor umane ale primariilor, prin Fondul Social European si prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Ea a mai adaugat ca in cadrul cursului reprezentantilor administratiilor locale din mediul rural li se vor prezenta programele prin care pot accesa fonduri, si in acelasi timp vor fi instruiti cum sa elaboreze un proiect de calitate.

“Cursul vine la indemana autoritatilor locale pentru cresterea nivelului de trai al populatiei rurale, pentru rezolvarea problemelor legate de gasirea locurilor de munca si pentru incluziune sociala. Suntem foarte bucurosi ca am reusit sa obtinem acest proiect, derulat cu sprijinul secretariatului tehnic permanent din Regiunea de Nord Est, pentru ca fondurile sunt limitate iar Prefectura Suceava este singura care a reusit sa obtine aprobarea pentru un astfel de curs”, a declarat subprefectul judetului Suceava.

Angela Zarojanu a spus ca desi cursul este specializat pe dezvoltarea resurselor umane, reprezentantii primariilor pot folosi informatiile primite si pentru scrierea altor tipuri de proiecte.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica


Publicati un comentariu

Va rugam sa introduceti numele

Numele este obligatoriu

Va rugam sa introduceti o adresa email corecta

Adresa email este obligatorie

Va rugam sa introduceti mesajul

Finantare.ro © Kapital SRL si Arhipelago Interactive, 2003-2012. Acest website poate fi utilizat numai in conformitate cu Termenii si conditiile de utilizare.

Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat cu nr. 7381 la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

PROTECTIA CONSUMATORILOR - A.N.P.C.