Utilizatorii de apa pentru irigat se revolta

irigatii, fonduri europene, fermieri, discriminare, infrastructura

In cadrul unei intalniri organizate vineri, 7 mai, la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Galati, sefii asociatiilor utilizatorilor de apa pentru irigat (AUAI) au pus piciorul in prag in legatura cu o anomalie juridica din cauza careia sunt dezavantajati fata de alti fermieri din tara.

Astfel AUAI-urile galatene au primit infrastructura de irigatii de la ANIF, dar nu si terenurile pe care se afla aceasta si drept urmare nu o pot utiliza. si pentru ca aberatia sa fie completa, ANIF Galati nu detine acte de proprietate pe acele terenuri.

„Trebuie facute masuratori cadastrale si apoi predate terenurile catre AUAI-uri”, a recunoscut inspectorul-sef al ANIF Galati, Liviu Baltaga.

Discriminati pe criterii climatice

Principalul efect al acestei bulibaseli juridice il reprezinta imposibilitatea AUAI-urilor galatene de a beneficia de fonduri europene.

Ministerul Agriculturii a decis, recent, ca gradul de umiditate, in zona judetului Galati nu este scazut, asa cum toti fermierii au constatat in ultimii ani.

Asta inseamna ca, din start, utilizatorii de apa pentru irigat din judetul nostru pierd la punctaj in raport cu alti fermieri din tara care concureaza pentru banii UE.

In consecinta au cerut sa fie luate masuri pentru corectarea erorilor de ordin juridic.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *