Proiectul privind dezvoltarea axei culturale a municipiului Iasi a fost depus pentru finantare

Iasi, plan, dezvoltare urbana, axa culturala, proiect, finantare

Proiectul „Dezvoltare retea rutiera in zona culturala, istorica si turistica a municipiului Iasi” are o valoare de 87,5 milioane lei, scopul fiind refacerea infrastructurii din zona centrala a orasului, din Copou pana in zona din jurul Palatului Culturii.

Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana a Polului de Crestere Iasi (PIDPC) si prin care se doreste punerea in valoare a obiectivelor turistice din municipiul Iasi, precum si cresterea economica a acestei zone.

De asemenea, proiectul cuprinde planuri pentru modernizarea infrastructurii din zona centrala a municipiului, zona care strange majoritatea obiectivelor turistice, muzee, cladiri istorice, biserici.

Axa culturala, turistica si istorica a municipiului Iasi traverseaza zone de interes regional si national din punct de vedere educational, sanitar si administrativ. Prin proiect se urmareste refacerea retelei stradale pentru un numar de 16 artere.

Se mai are in vedere refacerea si modernizarea tramei stradale prin realizarea de piste pentru biciclisti si reabilitarea spatiilor pietonale aferente strazilor mentionate mai sus, reabilitarea a 3700 de metri liniari de linie de tramvai (Agronomie – Triumf si str. Muzicescu) si amenajarea a aproximativ 20 000 de metri patrati de spatiu verde.

Situata in partea de nord-vest si centru, axa culturala, vizata prin proiect, strabate zona cea mai densa in obiective culturale, istorice si turistice: Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitana, Teatrul National „Vasile Alecsandri”, Filarmonica Moldova, Manastirea Golia, Parcul Copou, Parcul Expozitiei. Durata estimata de realizare a proiectului este de 17 de luni.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *