600 de comune vor primi finantare pentru lucrari de infrastructura

lucrari, infrastructura, comune, PNDR, credite, proiecte

Ministrul Agriculturii a precizat ca buna functionare a mecanismului de garantare a creditelor este necesara avand in vedere ca Romania se afla in plina criza economico-financiara.

„Sper sa dezvoltam o relatie de incredere si sa dezvoltam afacerile in economia rurala cu lucrari de infrastructura, intr-un mod prietenos care sa contribuie la modernizarea satului romanesc. Cand spun asta, ma gandesc ca prin Programul National de Dezvoltare Rurala vom finanta, vom ajuta prin acordarea de finantari 600 de comune sa-si faca lucrari de infrastructura rurala. Pot sa va spun ca a doua transa din totalul de 1,5 miliarde euro, pe masura de infrastructura rurala, va fi contractata pana la sfarsitul acestei luni”, a spus ministrul Agriculturii.

Directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Mihai Vadan, a recunoscut ca exista unele probleme in aplicarea actualului mecanism de garantare a creditelor acordate de bancile comerciale beneficiarilor PNDR.

„Vreau sa va transmit un semnal si stiu ca sunt dificultati mari. Lucrurile vor sta si mai bine, pentru ca, la nivelul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit s-au incheiat cateva sesiuni de selectie a unor proiecte de investitii cu valori mari. Agentia a evaluat in jur de 30.000 de proiecte, iar dintre acestea aproximativ 30% sunt contractate”, a precizat Vadan.

Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR), vizeaza o serie de obiective care sa sprijine cresterea competitivitatii sectoarelor agro-alimentar si forestier, imbunatatirea mediului si a spatiului rural, imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale, diversificarea economiei rurale, demararea si functionarea initiativelor de dezvoltare locala.

Actiunea organizata la Targoviste de Fondul de Garantare a Creditului Rural a avut ca principal scop identificarea de solutii pentru finantarea proiectelor europene si asigurarea unei gestionari corespunzatoare a fondurilor comunitare, stabilind prioritatile si masurile concrete de aplicare.

La sesiune au fost prezenti presedintele Fondului de Garantare a Creditului Rural -Veronica Toncea, directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – Mihai Vadan, primari beneficiari ai Programului National de Dezvoltare Rurala, precum si parlamentari damboviteni.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top