Fondurile Sapard pe anul 2000 atrase integral

Romania a atras in totalitate fondurile Sapard aferente anului 2000, sume in valoare de 204 Milioane Euro, a declarat, directorul general al Agentiei Sapard, Gheorghita Corbu, ieri, intr-o conferinta de presa. El a precizat ca sumele respective au fost utilizate in proiecte din mediul rural, prin care au fost construiti, printre altele, 1109 km de drum si 253 km de conducte de apa si canalizare.

Directorul general a mai declarat ca Agentia Sapard mai are solicitari de plata, neprocesate, in valoare de 35 de Milioane Euro. „Acum suntem preocupati de absorbtia celorlalte fonduri Sapard”, a spus directorul agentiei. La sfarsitul acestei luni, se intruneste Comisia de monitorizare din partea UE, pentru acreditarea altor masuri ce beneficiaza de finantare Sapard. „Este posibil ca o parte din fonduri sa fie directionata catre proiecte de infrastructura rurala, cele din cadrul masurii 2.1, unde cererea este foarte mare. Mediul rural nu se poate dezvolta fara infrastuctura”, a declarat Nicolae Istudor, secretar de stat in MAPDR.

Prin Programul Sapard, Romania are acces la fonduri UE de aproximativ un miliard de euro. Pentru derularea proiectelor, Agentia Sapard intentioneaza sa isi majoreze, anul viitor, numarul personalului, dupa acreditarea altor trei masuri ale programului finantat de UE. Potrivit directorului general, salariul angajatilor va fi majorat cu 25-50%.

Sursa: , Ziarul Ziua online, 20 octombrie 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top