Guvernul Romaniei finanteaza demararea unor proiecte de afaceri in sectorul privat

In legislatie exista o serie larga de facilitati pentru infiintarea de companii si angajarea de someri. Cea mai spectaculoasa initiativa ramane totusi legata de incubatoarele de afaceri.Se spune ca putin si bun e mai de dorit decat mult si prost. Pe piata fortei de munca se intampla multe lucruri destinate reducerii somajului: de la facilitati acordate angajatorilor, de la formare si reconversie profesionala la consilierea profesionala, stimularea spiritului antreprenorial, incubatoare de afaceri etc. In tot acest amalgam de actiuni sunt implicate tot felul de institutii guvernamentale si neguvernamentale, asociatii, fundatii, firme private…dar, mai ales, multe fonduri nerambursabile. Ceea ce ne face sa ne intrebam care este eficienta acestor initiative.

Raspunsul nu este usor de dat. Motivul este simplu: multe actiuni se suprapun: fie ca se adreseaza acelorasi categorii de persoane (exemplu: persoane in varsta, tineri absolventi etc.), fie se deruleaza in aceleasi zone geografice (exemplu: zone defavorizate). In mod obiectiv, evaluarea unui program anume ar trebui sa ia in considerare efectul cumulativ al tuturor actiunilor de acelasi tip derulate inaintea sau simultan cu acesta. Lucru care nu se intampla. Actiunile de acest tip se deruleaza in mod haotic, fara sa se urmareasca si sa se doreasca relationarea intre ele. Mult si prost? Cu siguranta da, daca ne uitam la cifre. somajul nu a scazut spectaculos, zonele defavorizate sunt in continuare defavorizate, calitatea fortei de munca nu a atins standarde deosebite… Este adevarat, procesul de restructurare a societatilor nerentabile inca nu s-a finalizat, si efectele acestuia atarna greu la socoteala atunci cand vorbim de rata somajului. Sa nu uitam insa ca, din punct de vedere statistic, somerul este doar persoana inregistrata ca atare la Agentia Nationala de Ocuparea Fortei de Munca. Drept pentru care pastram o oarecare rezerva in legatura cu completitudinea si corectitudinea informatiei statistice. Ne este imposibil sa rezumam, in acest moment, toate actiunile initiate pentru reducerea in mod direct sau indirect a somajului. De aceea vom face referire doar la cateva din ultimele initiative, reglementate legal.

Una din ele are in vedere constituirea incubatoarelor de afaceri (aprobata prin Ordinul nr. 215/2004 pentru aprobarea Procedurii de implementare a Programului national multianual pe perioada 2002-2005 de infiintare si dezvoltare de incubatoare de afaceri), o alta cea de formare a tinerilor ca antreprenori (Ordinul nr. 199/2004 pentru aprobarea Procedurii de implementare a Programului privind dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare – START), iar ultima (dar nu cea mai putin importanta), cea de reducere a termenelor privind infiintarea unei societati comerciale la maximum trei zile de la data depunerii cererii de inregistrare (OUG nr. 75/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in Registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice).

Toate trei au in comun faptul ca isi propun sa stimuleze activitatea antreprenoriala. Este grozav sa stii ca poti avea o firma in mai putin de o saptamana. Mai trebuie insa sa stii si ce sa faci cu ea. Sunt foarte frecvente cazurile in care tinerii doresc sa porneasca o afacere pe bani putini; au o idee (sau poate nici atat), entuziasm (sau curajul necunoscatorului), dar o idee vaga despre cadrul legal si/sau managementul afacerii. Rezolvarea acestei probleme a fost scopul Programului START. Inscrierile la Program s-au incheiat deja, dar cateva comentarii pe marginea acestuia pot fi facute. Intr-o prima etapa, 600 de persoane din cele inscrise vor fi pregatite in scopul dezvoltarii aptitudinilor antreprenoriale. In etapa a doua, primele 100 de proiecte eligibile depuse de catre persoanele pregatite in prima etapa vor beneficia de microcredite avantajoase in valoare maxima de 5.000 de euro. Actul normativ nu prevede o periodicitate a acestui program. Cu alte cuvinte, acum ori niciodata. Ca o observatie, programa de pregatire atinge, din tot Codul fiscal, doar capitolul privind impozitul pe profit. Nimic despre TVA, despre impozitarea veniturilor, contributii etc. Adica tocmai ce omoara intreprinzatorul roman.

Cu adevarat spectaculoasa este initiativa de infiintare a unei retele de incubatoare de afaceri. Procedura este deosebit de complicata; presupune infiintarea unei asociatii in participatiune intre autoritati locale, societati comerciale, ADR-uri (agentii de dezvoltare regionala). Asociatia va alege in urma unei licitatii publice administratorul incubatorului, ce trebuie sa fie o superfirma care mai vine si cu bani de acasa, ca sa faca treaba sa mearga. Obiectivele incubatorului seamana cu cele ale Programului START: instruirea unor potentiali intreprinzatori si finantarea unor idei de afaceri. Finantarea este partial nerambursabila si scade de-a lungul perioadei de incubare.

Pentru inceput, se va lansa un proiect-pilot care va presupune infiintarea unor incubatoare in judetele Hunedoara, Brasov, Alba, cu posibilitatea extinderii in judetele Iasi si Dolj. Toate bune si frumoase. Iata o serie de initiative minunate, dar care cer un profesionalism desavarsit. Sa nu uitam ca exista fonduri de investitii care asta fac tot timpul: analizeaza fezabilitatea unor proiecte de afaceri. Treaba grea, daca ne gandim cati factori intervin pentru reusita unei afaceri. Vor fi capabile oare, persoanele atrase in aceste programe, in calitate de experti, sa formeze adevarati antreprenori si sa aleaga cele mai bune proiecte de afaceri? Pentru ca, in mod evident, nu ne intereseaza sa avem mult si prost, ci putin si bun. si asta pentru ca sunt si banii nostri, ai tuturor, la mijloc.

CICLUL DE INCUBARE

Perioada maxima de incubare pentru un IMM este de 36 de luni. Ciclul de incubare are trei etape:

  • Etapa 1 -12 luni de la data aprobarii admiterii in incubator

    In decursul acestei etape, programul poate acorda un ajutor financiar nerambursabil de maximum 300 milioane lei, reprezentand:

    – 60% din valoarea fara TVA a cheltuielilor aferente infiintarii fiecarei societati comerciale care urmeaza sa fie incubata;

    – 50% din valoarea fara TVA a serviciilor si utilitatilor comune aferente fiecarui IMM incubat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;

    – 30% din valoare fara TVA a serviciilor specializate.

  • Etapa 2 – Pana in luna a 24-a de la admiterea in incubatorul de afaceri

    In decursul acestei etape, programul poate acorda un ajutor financiar nerambursabil de maximum 200 milioane lei, reprezentand:

    – 30% din valoarea fara TVA a serviciilor si utilitatilor comune aferente fiecarui IMM incubat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;

    – 20% din valoare fara TVA a serviciilor specializate.

  • Etapa 3 – Pana in luna a 36-a de la admiterea in incubatorul de afaceri.

    In decursul acestei etape, programul poate acorda un ajutor financiar nerambursabil de maximum 150 milioane lei, reprezentand:

    – 20% din costul fara TVA al serviciilor si utilitatilor comune aferente fiecarui IMM incubat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;

    – 10% din valoarea fara TVA a serviciilor specializate.

Sursa: , Revista Capital online, 28 octombrie 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *