Peste 180 milioane de euro fonduri nerambursabile sunt contractate in Regiunea Centru

ADR Centru

Au fost trei ani de munca asidua, trei ani in care, cu ajutorul celor ce au depus proiecte, Regiunea Centru a inregistrat mai multe premiere nationale. Am fost prima Regiune la nivel national unde s-a depus proiect pe acest program, proiect care a devenit si primul contractat. Am fost prima regiune din tara unde s-a format asociatia ce a depus si a implementat proiectul de dotare a tuturor Inspectoratelor Generale pentru Situatii de Urgenta. Am sustinut in acesti trei ani toti beneficiarii, am fost deschisi si am raspuns in maxim 2-3 zile la toate solicitarile de informatii sau clarificarile solicitate. De multe ori am discutat personal cu cei ce doreau sa stie domeniul sau axa prin care puteau accesa fonduri. A fost o munca sustinuta de echipa si speram ca rezultatele vor aduce pentru regiune, dar mai ales pentru cetatenii din Regiunea Centru, efecte vizibile in domeniul dezvoltarii economice, locuri de munca, venituri suplimentare si bunastare sociala„, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Pe parcursul celor trei ani de implementare a programului un numar de 121 proiecte au fost deja contractate si alte 61 de proiecte vor semna contractele de finantare in perioada urmatoare.

Prin aceste 182 proiecte se solicita spre finantare aproape 300 milioane euro fonduri nerambursabile, respectiv 68% din bugetul Regiunii Centru.

Prin contractarea acestei sume, ADR Centru si regiunea in ansamblu, si-au atins unul dintre indicatorii asumati.
Datorita numarului mare de proiecte depuse majoritatea domeniilor au fost suspendate, ramanand deschisa pentru depunere de cereri de finantare Axa Prioritara 4, destinata mediului privat in general, dar si autoritatilor publice locale, prin domeniul destinat reabilitarii unor situri industriale.

Incepand cu anul 2009, au fost demarate si platile din program, fie ca avans pentru lucrarile demarate, fie ca ramburs al cheltuielilor efectuate.

Pana in prezent o suma de peste 45 milioane euro a fost deja virata in conturile beneficiarilor de fonduri REGIO, iar alte 26 de cereri de rambursare, in valoare de peste noua milioane euro, sunt in analiza la ADR Centru sau la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Dupa trei ani de implementare a Programului Operational Regional din cele 121 proiecte contractate un numar de 37 de proiecte au fost finalizate.

La nivelul Regiunii Centru, pe parcursul celor trei ani de implementare a Programului Regio, ADR Centru a contractat proiecte de impact, relevante pentru cetateni, prin care se reabiliteaza drumuri si strazi, se modernizeaza si se doteaza cu echipamente moderne institutii de invatamant, spitale si centre sociale, dar si infrastructura de turism.

Prin contractele finantate din Programul Operational Regional se vor dezvolta orasele Brasov, Tirgu Mures si Sibiu, precum si centrele urbane mai mici cum sunt Alba Iulia, Miercurea Ciuc si Sfantu Gheorghe.

Prin cele 13 proiecte finantate pe domeniul 2.1 se vor reabilita strazi urbane si alte drumuri judetene din regiune, in lungime totala de peste 230 kilometri.

Alte 15 contracte semnate pe axa prioritara 3 aloca fonduri pentru reabilitarea, modernizarea si dotarea infrastructurii sociale cum sunt spitalele, centrele sociale si unitati de invatamant.
Proiectul contractat pe subdomeniul 3.3 – pentru bazele destinate interventiilor in situatii de urgenta – a echipat 40 unitati mobile ale ISU din Regiunea Centru.
Prin acest proiect regional s-au achizitionat echipamente de peste un milion de euro pentru fiecare judet din regiune.

Dezvoltarea microintreprinderilor este un alt domeniu pe care s-au contractat 76 de proiecte prin care s-au creat, pana acum, aproape 300 noi locuri de munca.

De asemenea, prin axa prioritara 5 a programului, cele 12 proiecte contracte semnate sustin finantarea investitiilor in domeniul reabilitarii patrimoniului cultural sau a obiectivelor turistice din regiune.

In perioada urmatoare, 2011-2013, ADR Centru in calitate de Organism Intermediar al Programului Operational Regional, isi va continua activitatea de evaluare si contractare a proiectelor, dar va pune accentul pe buna implementare a proiectelor contractate si pe atragerea eficienta a fondurilor nerambursabile.
Aceste activitati reprezinta conditii necesare pentru pregatirea, inca de pe acum, a viitoarei perioade de programare, prin care Romaniei ii vor fi alocate noi fonduri europene.

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *