ADR Centru: S-a suspendat depunerea de proiecte REGIO pentru sprijinirea microintreprinderilor

ADR Centru, POR, suspendare, domeniu 4.3, finantare, proiecte

Pana in momentul adoptarii acestei decizii, la nivelul regiunii noastre au fost depuse 607 proiecte, ce solicita peste 70 milioane euro finantare nerambursabila.

Dupa trei ani de implementare a Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, Autoritatea de Management (AMPOR) a anuntat decizia de suspendare a procesului de depunere a cererilor de finantare in cadrul Domeniului Major de Interventie (DMI) 4.3. – „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor”.

Pana in momentul adoptarii acestei decizii, la nivelul regiunii noastre au fost depuse 607 proiecte, ce solicita peste 70 milioane euro finantare nerambursabila.

Decizia AMPOR survine ca urmare a depasirii de peste trei ori a bugetului de 21,81 milioane euro alocat acestui domeniu pentru Regiunea Centru. Astfel, incepand cu data de 27 august 2010, ora 12.00 nu se vor mai putea depune cereri de finantare in cadrul DMI 4.3 la sediul ADR Centru din Alba Iulia, pentru judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu.

In plus, demararea etapei de verificare preliminara a cererilor de finantare depuse in perioada 9-27 august 2010 se suspenda. Reluarea procesului va face obiectul unei analize la nivelul AMPOR asupra disponibilitatii fondurilor alocate Regiunii de dezvoltare Centru.

La nivelul Regiunii Centru au fost depuse, pana in data de 6 august 2010, un numar de 607 proiecte pe acest domeniu, care solicita circa 70,48 milioane euro. Dintre acestea, in cadrul unei prime sesiuni de cereri de proiecte, au fost déjà contractate 76 de cereri de finantare, ce solicita peste 5 milioane euro.

Noua sesiune de depunere de proiecte a debutat in data de 23 noiembrie 2009, iar in cadrul acesteia, pana in data de 6 august 2010 au fost depuse 438 proiecte, cu o valoare totala de peste 98 milioane euro, la cursul InforEuro de 4,1646 lei/euro. Procesul de contractare pentru aceste proiecte se va derula in concordanta cu Ordinul MDRT nr. 1.726/15.06.2010, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413, din 21 iunie 2010, prin care se modifica Art. 17 din Ordinul 155/2008, noua forma a prevederii fiind: „Art. 17 – Cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investitie sunt rambursate in proportie de 100% din fonduri publice, numai pentru contractele de finantare incheiate dupa intrarea in vigoare a ordinului”, respectiv dupa data de 12 iulie 2010.

„Noua sesiune de cereri de proiecte a fost cu depunere continua, deoarece anterior s-a inregistrat o perioada de evaluare si contractare mult prea mare. Multe microintreprinderi, s-au lovit, in procesul de contractare, de conditii economice mai putin favorabile si au avut probleme generate de criza economica. De asemenea, a fost extinsa lista domeniilor ce pot obtine finantare, a fost majorata valoarea maxima pe care o poate avea un proiect, iar conditiile de eligibilitate pentru microintreprinderi au fost relaxate. Numarul foarte mare de cereri de finantare depuse pana in prezent ne-a dovedit interesul micilor intreprinzatori pentru fondurile REGIO. Pe de alta parte, este important si faptul ca noile contracte ce vor fi semnate pe acest domeniu pentru sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor vor beneficia de finantare de 100% pentru proiectele respective. Pentru urmatoarea perioada ne vom concentra atentia asupra implementarii proiectelor eligibile, in asa fel incat acestea sa impulsioneze activitatea economica la nivel regional”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top