Una din firmele lui Comanescu a primit o refinantare de 11 milioane dolari

refinantare, Comanescu, Banca Transilvania, deseuri feroase, Pieta

Piata internationala a deseurilor feroase si neferoase s-a stabilizat. Potrivit patronului grupului de firme Pieta, Constantin Comanescu, pretul fierului a urcat in aceasta luna la 370 de dolari pe tona si se mentine constant.

„De acum doi ani, de cind pretul fierului a scazut de la 500 de dolari tona la putin peste o suta, nu a mai existat cerere si oferta, ci numai specula. Fluctuatiile pretului la fier au fost asa de mari, incit era imposibil sa mai faci aprecieri. De exemplu, in ianuarie 2010, tona de fier se vindea la nivel international cu 250 de dolari, apoi in aprilie pretul a saltat deodata la 420 de dolari tona, ca in iunie sa scada din nou la 250 de dolari. In prezent, situatia s-a stabilizat si de ceva timp tona de fier a urcat si s-a fixat la aproximativ 370 de dolari pe tona”, a explicat Constantin Comanescu.

Omul de afaceri iesean spune ca, in ciuda crizei financiare, situatia grupului de firme care-i apartine a inceput sa se amelioreze,. „Am reusit performanta sa rambursez aproximativ 35% din creditele contractate. Totusi, o mare realizare pentru firmele noastre a fost ca am reusit sa obtin o refinantare de 11 milioane de dolari de la Banca Transilvania, bani cu care am achitat alte doua credite de la Unicredit si Raiffeisen si am mai ramas cu un disponibil de aproximativ doua milioane de dolari. Banii sint foarte folositori, mai ales ca in aceste vremuri decapitalizarea este un factor de temut”, a spus Comanescu.

„Remat este o companie robusta, care face fata cu bine acestei perioade dificile si ne bucura faptul ca se regaseste in portofoliul nostru de clienti corporativi. Banca Transilvania este banca oamenilor intreprinzatori si, mai ales ca avem capital romanesc, ne dorim in continuare sa sustinem business-ul autohton. Pe piata exista oportunitati si avem in vedere si alte finantari de anvergura la nivel local”, a declarat Bogdan Morariu, directorul sucursalei Iasi a Bancii Transilvania.

Dupa parerea lui Comanescu, autoritatile ar trebui sa joace un rol mai activ in dezvoltarea firmelor locale. „Ne asteptam ca autoritatile sa se implice mai activ in promovarea firmelor din judet, asemanator statelor din Occident. De exemplu, la licitatiile din Germania sint preferate in primul rind firmele locale deoarece taxele si impozitele ramin acolo. Asa ar trebui si la noi, unde multe firme din afara judetului au lucrari in Iasi, iar impozitele le platesc la locul de bastina. Un parteneriat public-privat ar face mult pentru mediul de afaceri local. De asemenea, nu se poate ca pentru eliberarea unei autorizatii sa astept doua luni de zile”, subliniat omul de afaceri.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top