Romania va primi de la UE fonduri suplimentare

Pe langa suma de 11 Miliarde Euro ce va fi alocata Romaniei din bugetul Uniunii Europene, in perioada 2007-2009, in vederea procesului de integrare europeana, oficialii UE au mai aprobat o suplimentare a fondurilor in valoare de 559,8 Milioane Euro. Potrivit afirmatiilor unui diplomat european, preluate de Mediafax, decizia acordarii acestui ajutor suplimentar, destinat securizarii frontierelor si consolidarii bugetului in intervalul de timp 2007-2009, va fi oficializata astazi, in timpul unei sesiuni de negocieri derulata la Bruxelles.

De asemenea, decizia oficialilor UE prevede ca prima transa a respectivului ajutor suplimentar a carui destinatie inca nu a fost inca precizata si care va reprezenta 297 Milioane Euro, va fi oferita in anul 2007. De altfel, calendarul aderarii prevede ca Romania mai trebuie sa ajunga la un acord cu UE in privinta capitolelor „Competitie”, „Justitie” si „Afaceri Interne”, care implica, printre altele, aspecte referitoare la controlul vamal si politicile anti-coruptie.

Sursa: , Gardianul online, 26 noiembrie 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *