Proiecte finantate prin Programul Operational Regional in judetul Vaslui

Husi, contracte, finantare, PIDU, POR, poli de crestere

Proiectele sunt incluse in Planurile Integrate de Dezvoltare Urbana (PIDU) ale orasului Vaslui, respectiv Husi, si au o valoare totala de 160.216.085,78 lei, din care finantarea nerambursabila solicitata este de 124.171.834,82 lei. La semnarea contractelor au participat, de asemenea, Vasile Paval, primarul municipiului Vaslui, si Ioan Ciupilan, primarul municipiului Husi.

Prin implementarea Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbana, administratiile publice locale ale municipiilor Vaslui si Husi doresc sa obtina dezvoltarea economica si sociala durabila a municipiilor printr-o abordare integrata a problemelor care afecteaza zona urbana.

Proiectele incluse in PIDU Vaslui vizeaza: reabilitarea infrastructurii stradale in municipiul Vaslui; reabilitarea, modernizarea si extinderea infrastructurii de transport public, cu crearea unui terminal intermodal, precum si reabilitarea si extinderea iluminatului public in municipiul Vaslui; reabilitarea zonei pietonale centrale si iluminatului arhitectural in municipiul Vaslui; reabilitarea si schimbarea destinatiei infrastructurii pentru servicii sociale in municipiul Vaslui; cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in zona de actiune a municipiului Vaslui, prin achizitionarea de echipamente specifice si amenajarea unui centru de supraveghere.

Proiectele incluse in PIDU Husi se refera la: regenerarea municipiului Husi prin modernizarea spatiilor publice urbane, crearea unui parc nou in municipiul Husi, crearea unui centru consultativ pentru cetatenii municipiului Husi si cresterea nivelului de securitate sociala in municipiul Husi, prin implementarea unui sistem de supraveghere video.

Sursa: Ministerul dezvoltarii regionale si turismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *