Subventia la hectar pentru fermieri a fost stabilita la 130 euro

fermieri, subventie, hectar, FEGA, buget de stat, cereri

Astfel, fermierii vor incasa pentru cererile depuse in acest an 80 euro la hectar pentru plata pe suprafata si 50 euro/hectar pentru plati complementare, potrivit unui proiect de hotarire de guvern.

Totodata, in conformitate cu dispozitiile Comisiei Europene, incepind cu data de 16 octombrie 2010 se pot plati fermierilor avansuri de pina la 50% din platile aferente schemei de plata unica pe suprafata.

Serviciul de presa al comisarului Dacian Ciolos a anuntat la sfirsitul lunii septembrie ca autoritatile romane vor putea plati agricultorilor, de la 16 octombrie, sume in avans de pina la 50%, in cadrul schemei de plata unica de suprafata pentru cererile depuse in 2010.

Sumele totale necesare aplicarii schemelor de plati directe sint de aproximativ un miliard de euro, din care 704 milioane euro sprijin financiar aferent Fondului European pentru Garantare in Agricultura (FEGA), alocat temporar de la bugetul de stat si 320 milioane euro cofinantare publica de la bugetul de stat.

Defalcat, o suma de 700 milioane euro va fi alocata pentru aplicarea schemei de plata unica pe suprafata (SAPS), ca sprijin financiar
aferent (FEGA), alocat temporar de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, 4 milioane euro pentru aplicarea schemei de plata separata pentru zahar si 320 milioane euro pentru aplicarea schemei de plati nationale directe complementare, cofinantare publica de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *