Programul judetean de cercetare si refacere a livezilor din Constanta – o investitie de 1,2 milioane de lei

Constanta, cercetare, livezi, proiect, investitie, desertificare

Potrivit presedintelui CJ, Nicusor Constantinescu, programul va fi derulat in parteneriat cu primariile, cu statiunile de cercetare pomicola, institutiile de invatamant, cultivatorii privati si cu alte persoane fizice sau juridice interesate, in acest sens urmand sa se incheie un acord de parteneriat.

„Scopul programului este refacerea plantatiilor de pomi fructieri, precum si infiintarea de noi livezi in conformitate cu cerintele Uniunii Europene, care sa valorifice specificul de sol si clima din judetul Constanta, sa protejeze cadrul ecologic natural si sa contribuie la prevenirea desertificarii Dobrogei”, a precizat Constantinescu.

Initiatorul proiectului, vicepresedintele CJ Constanta, Cristian Darie, a declarat ca in judetul Constanta sunt „foarte multe dealuri terasate si goale, dealuri unde candva au fost livezi, iar acum sunt pline de maracini”.

Darie a precizat ca, potrivit statisticilor oficiale, in 1990 in judetul Constanta erau peste 7.000 de hectare cu livezi, iar in prezent mai sunt doar circa 3.000 de hectare, multe dintre aceste livezi fiind „imbatranite”.

„In zona Topalu, erau peste 400 de hectare cu livada de cais, cea mai mare din Europa. Acum daca mai sunt 200 de hectare, pentru ca a venit un smecher si a taiat jumatate din livada”, a afirmat vicepresedintele CJ. Potrivit acestuia, prin proiectul de refacere a plantatiilor de pomi fructiferi, administratia judeteana vrea sa „readuca placerea oamenilor in a creste si a planta copaci”, fiind vizati mai ales copiii.

„Vrem sa infiintam livezi pe langa toate unitatile de invatamant. Daca scoala are teren, il folosim pe acela, daca nu are, va primi, printr-un acord cu Consiliul Local, un teren de 3.000 – 5.000 de metri patrati. Elevii impreuna cu specialistii in domeniu vor face plantarea, vor ingriji pomii. Se vor putea face lectii in natura cu profesorii de biologie, elevii vor putea invata cum se taie un pom, cum se trateaza pentru a creste sanatos. Suntem convinsi ca, prin acest program care este unul foarte ambitios, chiar daca poate noi nu vom mai primi rezultatele finale, copiii care astazi vor incepe sa participe la asemenea proiecte, cand vor fi maturi vor avea poate mai multa dragoste fata de natura si copaci decat noi”, a afirmat Cristian Darie.

In proiectul de hotarare aprobat de consilierii judeteni este mentionat ca loturile demonstrative si cu caracter de cercetare infiintate, care vor ramane pe terenurile cultivatorilor privati sau ale unitatilor administrativ teritoriale, vor constitui modele pentru cei care vor sa infiinteze livezi.

Sursa: Portalul National de Adminsitratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *