Comisia adopta prioritatile strategice pentru 2011

prioritati strategice, criza, program de lucru pentru 2011, economie

Urmatorul pas consta in asigurarea unei redresari durabile. Comisia Europeana a adoptat programul de lucru pentru 2011, care transpune aceste obiective in actiuni concrete. Programul de lucru reflecta hotararea Comisiei de a ajuta Europa sa iasa din criza si sa se indrepte catre un viitor prosper, sigur si just din punct de vedere social.

Referitor la noul program de lucru, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a afirmat ca: „Uniunea Europeana s-a dovedit la inaltimea provocarilor cu care s-a confruntat, insa nu suntem inca la capatul tunelului. Politicile noastre trebuie sa reflecte angajamentul nostru continuu de creare a unei cresteri si a unor noi locuri de munca durabile, conform strategiei Europa 2020, iar noi trebuie sa ne concentram asupra initiativelor la care contributia UE poate aduce valoare adaugata. Programul de lucru adoptat astazi va asigura o continuare a redresarii in noul an si in anii urmatori. Observ ca exista un grad de convergenta important in ceea ce priveste prioritatile generale pentru Europasi sper ca acest lucru sa se concretizeze, in cel mai scurt timp, in rezultate politice in beneficiul cetatenilor.”

Prioritatile pentru 2011 se impart in cinci mari categorii:

sprijinirea economiei sociale de piata a Europei in vederea iesirii din criza si a asigurarii caracterului durabil al acesteia (de exemplu, un cadru legislativ pentru gestionarea crizelor din sistemul bancar, propuneri de consolidare a protectiei consumatorilor de servicii financiare si un regulament privind agentiile de rating al creditelor, in vederea finalizarii, anul viitor, a reformei ambitioase a sectorului nostru financiar);

relansarea cresterii economice pentru crearea de locuri de munca (de exemplu, noi mecanisme de aplicare a normelor fiscale, propuneri menite sa sprijine competitivitatea la nivelul intreprinderilor din UE, in special al IMM-urilor, un plan european privind eficienta energetica, o initiativa sociala pentru intreprinderi, initiative legislative privind detasarea lucratorilor si programul de lucru, care urmeaza a fi elaborate in cadrul unui dialog strans cu partenerii sociali, imbunatatirea cadrelor referitoare la impozitarea intreprinderilor si la TVA);

continuarea agendei pentru cetateni: drepturi, libertate si justitie (de exemplu, consolidarea drepturilor consumatorilor, un cadru de referinta comun pentru dreptul contractual, actualizarea legislatiei referitoare la protectia civila, un program pentru inregistrarea calatorilor si o noua structura de gestionare pentru OLAF, Oficiul antifrauda al UE);

asigurarea vizibilitatii Europei pe scena mondiala (de exemplu, sprijinirea noului Serviciu European de Actiune Externa, proiectarea in exterior a obiectivelor de crestere din Strategia 2020, precum si continuarea imbunatatirii asistentei pentru dezvoltare oferite de UE pentru a raspunde nevoilor celor mai nevoiasi);

concentrarea mai mult pe rezultate decat pe masuri: valorificarea la maximum a politicilor UE (de exemplu, o propunere privind urmatorul cadru financiar multianual, acordarea unei importante sporite reglementarii inteligente si prelungirea perioadei de consultare la 12 saptamani).

Context

Discursul presedintelui privind starea Uniunii, pronuntat la inceputul lunii septembrie 2010, a lansat o dezbatere publica in cadrul careia institutiile UE au purtat discutii privind prioritatile Uniunii pentru anul urmator. Programul de lucru al Comisiei tine cont pe deplin de aceste discutii fructuoase si traduce viziunea Comisiei in actiuni concrete pentru 2011, revizuind, totodata, rezultatele programului de lucru 2010 si evidentiind initiativele avute in vedere pentru anii viitori.

Ca si in 2010, programul de lucru al Comisiei este insotit de patru anexe:

– o lista de 40 de initiative strategice pe care Comisia se angajeaza sa le prezinte in 2011 (anexa I);
– o lista de peste 140 de alte posibile initiative care urmeaza sa fie pregatite pana la sfarsitul mandatului (anexa II);
– o lista de propuneri de simplificare si de retrageri (anexele III si IV).

Comisia va colabora strans cu Parlamentul European si cu Consiliul, precum si cu partile interesate, inclusiv cu parlamentele nationale, pentru a asigura o participare la scara larga la abordarea generala si la initiativele individuale.

Informatii suplimentare:
Programul de lucru poate fi consultat aici

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top