APIA a platit avansul din plata unica pe suprafata pentru 63% din fermierii care au depus cererea in cadrul SAPS 2010

APIA, avans, SAPS 2010

Dintre totalul fermierilor autorizati la plata in avans, 687.954 fermieri au primit deja sumele la care au fost indreptatiti, sume ce totalizeaza 878.707.587,92 milioane lei (205.699.608,58 milioane euro). Astfel, APIA a platit avansul din plata unica pe suprafata pentru 63% din fermierii care au depus cererea de sprijin in cadrul Campaniei SAPS 2010.

In judetul Iasi au fost autorizati la plata 28.042 fermieri pentru o suma de 27.879.248,47 lei. Au fost deja platiti 18.342 fermieri, suma fiind de 17.355.600,61 lei.

Reamintim ca APIA a demarat plata avansului in cadrul Campaniei SAPS 2010 in data de 16 octombrie. Pentru anul 2010, cuantumul alocat platilor directe unice pe suprafata este de 80,36 euro/ha, avansul fiind de 161,69 lei/hectar (37,85 euro/ha), reprezentand 47,10% din suma aprobata a se acorda beneficiarilor schemei de plata unica pe suprafata finantata din FEGA.

Platile sunt efectuate in lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana (BCE) pentru ziua anterioara datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.

Schemele/masurile de sprijin pe suprafata sunt finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Sursa: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *