Suplimentarea fondurilor pentru Romania

Desi in acest moment, Romania primeste cea mai mare cantitate de fonduri din intreaga lume, Uniunea Europeana a dispus suplimentarea acestora. Astfel, valoarea fondurilor ISPA pentru perioada 2005-2007 va fi de peste 240.000 milioane de euro pe an.

Fondurile Phare depasesc 290.000 de milioane de euro pe an, iar prin fondurile Sapard, Romania urmeaza sa primeasca peste 150.000 milioane de euro pe an. Seful sectiei de coordonare al programelor de preaderare ale Comisiei Europene in Romania, a subliniat importanta pe care o au cei doi ani care despart Romania de intrarea efectiva in Uniunea Europeana, semnaland si o serie de probleme care apar o data cu aceasta. Una dintre acestea este reducerea timpului de intocmire a documentatiei proiectelor de cofinantare (din a caror valoare UE suporta 75 la suta). Domeniile prioritare in acordarea de fonduri sunt investitiile, transporturile, resursele umane si ridicarea nivelului de competitivitate.

Programul preliminar pentru Romania si Bulgaria Road Show, organizat de Ambasada Finlandei si Finpro PAS este o manifestare ce ofera posibilitatea intalnirii directe intre oamenii de afaceri finlandezi si companii din Romania. Conform declaratiei ambasadorului Finlandei la Bucuresti, principala problema a relatiilor bilaterale dintre cele doua state o reprezinta valoarea scazuta a comertului. De asemenea s-a subliniat aprecierea simtitoare a valorii schimburilor comerciale bilaterale, care la sfarsitul anului 2004 a depasit 90 de milioane de euro.

Desi Romania nu se afla inca la nivelul pietelor din vestul Europei, potentialul pe care il reprezinta o piata de 22 de milioane de locuitori, si costurile scazute ale fortei de munca completate de buna pregatire a personalului reprezinta punctele forte ale mediului economic roman. Directorul Finpro PAS (Project Advisory Services – Serviciul de consiliere pentru proiecte) a subliniat componenta umana a acestor intalniri, care pe langa aspectul economic si financiar sunt menite pe de o parte sa creeze legaturi directe intre oamenii de afaceri din cele doua tari, iar pe de alta parte sa asigure transparenta relatiilor intre mediul de afaceri si autoritati.

Sursa: , Curierul National online, 08 aprilie 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *