Nota privind proiectele din cadrul Masurii 1.1, implementate prin Programul SAPARD!

nota, program SAPARD, Masura 1.1

Ministrul agriculturii, neprimind un raport final de control intocmit conform prevederilor Regulamentului CE nr. 1073/1999 si Manualului OLAF, considera ca masurile dispuse trebuie sa fie proportionale cu constatarile facute si cu puterea probatorie a informatiilor furnizate conform principiului proportionalitatii sanctiunilor administrative prevazut in legislatia comunitara si care obliga autoritatile competente sa aplice sanctiuni proportional cu gravitatea neregulilor sau a fraudei.

OLAF a solicitat autoritatilor romane recuperarea intregului ajutor financiar acordat beneficiarilor verificati, desi doar o parte din investitie se afla sub suspiciune de frauda.

Precizam ca au fost intreprinse toate demersurile legale pentru a se asigura ca sunt indeplinite intocmai obligatiile ce revin Romaniei privind protectia intereselor financiare ale Uniunii Europene, in conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene.

Conform notei semnate de ministrul agriculturii se va suspenda solutionarea contestatiilor formulate impotriva proceselor verbale de constatare, pana la obtinerea notei de control DLAF/raportului final OLAF/rechizitoriului DNA.

De asemenea, cu respectarea principiului proportionalitatii sanctiunii in functie de gravitatea neregulii, de avantajul acordat sau primit si de gradul de raspundere al autorului neregulii, urmatoarele sesizari/scrisori primite de la OLAF, altele decat Rapoartele finale, vor fi inregistrate ca „Note de prima descoperire” (PACA).

Totodata, se va intocmi propriul Raport de control si, daca va fi cazul, se va solicita DLAF verificarea aspectelor semnalate de OLAF in vederea obtinerii de dovezi si documente probante suplimentare fata de constatarile preliminare ale OLAF, cu solicitarea de a fi remisa Nota de control emisa la finalizarea verificarilor, pe baza careia se va face inregistrarea in registrul debitorilor.

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *