Programul „Rabla” continua si in 2011

Program Rabla

Asta inseamna un mediu mai sanatos, inseamna ca au disparut aceste masini si nu mai polueaza, pentru ca noi avem responsabilitati fata de Uniunea Europeana privind calitatea aerului. Am primit cifrele de anul trecut si vreau sa va spun ca si pentru mine a fost o surpriza. in momentul de fata, in Romania sunt inmatriculate aproape 1,8 milioane de masini cu o vechime de peste 10 ani. Deci avem de casat masini – evident, unele dintre acestea sunt intr-o situatie destul de buna – dar iata, ce inseamna acest lucru? Ca avem totusi un parc de masini destul de invechit, pe care trebuie sa-l innoim. Anul trecut s-au cumparat 62.500 masini noi din programul „Rabla”, practic mai mult de jumatate din ceea s-a cumparat – masini noi – in Romania, s-au cumparat prin programul „Rabla”. Asta inseamna ca, pe de o parte, avem grija de calitatea aerului, avem grija ca aceste masini sa se caseze si, pe de alta parte, il ajutam pe cetatean, cu aceste vouchere, pe care poate sa le puna laolalta, asa cum a fost anul trecut – 3 vouchere, sa cumpere doua de pe piata sau de la dealerii care vin si ofera posibilitati de a cumpara masini noi. Si asa cum a spus domnul prim-ministru, a intrat, de astazi, si pentru persoane juridice, posibilitatea ca institutiile publice care au primarii, scoli, cei care au masini de casat, pot sa vina sa le caseze in aceleasi conditii ca si anul trecut.

Ceea ce mai doream sa spun – si o sa primiti si un material in acest sens – vreau sa va informez, d-le prim-ministru, ca anul trecut am avut sesizari de la Politie ca au fost unele probleme cu certificate false. De exemplu, un cetatean a adunat vreo 20 de masini, a falsificat certificate de inmatriculare si a adunat 20 de voucehere; evident aceste dosare sunt la Politie, sunt in verificare si se iau masurile legale. Dar, pentru a preintampina aceste falsuri, am introdus unele precizari suplimentare, si trebuie sa stie toata lumea: cand vine cetateanul aici, preda masina in custodie la Remat, verifica in aceeasi zi si noapte – pentru ca este online, o legatura intre Remat-uri si Politie, politia verifica daca este totul in ordine, a doua zi cetateanul respectiv primeste un certificat de distrugere, se duce, radiaza masina de la Politie, se duce la notar ca sa fie si copie legalizata, vine inapoi la Remat si atunci primeste voucher-ul, deci cam in 5-6 zile de la ziua cand a adus masina. Dupa ce a primit voucher-ul, evident merge la dealer, deci merge in ritmul /… / si in privinta aceasta nu am schimbat nimic in ceeea ce priveste legislatia. Dar am inasprit putin acest control pentru a preintampina orice fel de fals. Nu au fost multe cazuri anul trecut, dar totusi au fost cateva.

Emil Boc: E 21 martie astazi, a venit primavara. Deci daca a venit primavara, a venit si vremea curateniei, a venit si vremea ca Programul „Rabla” sa plece la drum pentru 2011 si sa faca curatenie in Romania, sub acest aspect al masinilor care trebuie sa stea in alta parte si nu pe strazi sau prin curtile oamenilor. Avem 228 de milioane de lei deja in buget pentru 2011, pentru Programul „Rabla”, si suma va fi suplimentata daca va fi nevoie. Dincolo de actiunea de mediu, atat de necesara, Programul este important din punct de vedere economic. Romania paseste si in primavara economica, in sensul ca sunt clare semnele de relansare economica, iar Guvernul trebuie sa facat tot ce-i sta in putinta sa ajute mediul de afaceri, sa ajute economia sa mearga pe aceasta linie. Programul „Rabla” este o prima componenta a ceea ce inseamna sustinerea activitatii economice. Numai anul trecut peste 25.000 de masini noi, care au fost cumparate, au fost masini din productia interna. Dintr-un total de 60.000 de masini noi, aproximativ 25.000 au fost din productia interna. Ceea ce inseamna ca acest program, dincolo de partea lui de mediu, are si o importanta componenta economica de sustinere a industriei autohtone. Facem precizarea ca anul acesta si primariile care au masini vechi, rable cum se spune, pot intra in acest program si sa-si imbunatateasca parcul auto, consiliile judetene, institutii publice, agentii, adica acolo unde de ani de zile se folosesc masini care practic cheltuie mai mult, cu utilizarea lor veche, decat daca s-ar cumpara o masina noua, prin Programul „Rabla”, le-am dat aceasta posibilitate. Spun asta pentru ca Guvernul acum este concentrat sa vina cu masuri suplimentare de sustinere a acestei primaveri economice. Primavara care practic tine de relansarea economica – programul „Rabla”, programul „Prima Casa” merg in continuare. Ieri, am adoptat in Guvern o ordonanta de urgenta pentru sprijinirea mediului de afaceri, in sensul ca firmele care au viitor economic, care au comenzi, au posibilitate de dezvoltare, pentru ca economia incepe sa mearga, dar au probleme vechi si nu pot sa isi continue activitatea, le-am oferit posibilitatea, prin reesalonare datoriilor, sa mearga mai departe, cu cateva conditii – sa isi plateasca datoriile fiscal curente, adica sa vina bani la bugetul de stat, sa plateasca reesalonat ratele care li se cuvin si sa constituie garantii, adica ca un fel de credit. Daca isi vor indeplini aceste obligatii, vor avea posibilitatea sa isi continue activitatea si sa nu intre in incapacitate de plata sau in insolventa. Noi nu avem interesul sa trimitem firmele in insolventa, avem intresul sa le sprijinim, dar cu conditii minimale, ca banii la bugetul de stat sa fie platiti pana la urma, cu conditia sa isi plateasca obligatiile la zi, fiscale, pe care le au, si sa aiba garantiile corespunzatoare ca sumele de plata pe care le au la bugetul de stat, ca datorii, se vor plati. Mai departe, urmeaza acum programele de infrastructura, atat pe bugetul de stat, cat si pe fonduri europene, care vor insemna importante resurse pentru economie, implementarea proiectelor din parteneriatul public-privat, care incepand cu acest an vor da o noua dimensiune dezvoltarii economice a tarii, iar daca ne mai gandim ca spatamana trecuta am adoptat Codul muncii, ca un stimulant suplimentar pentru crearea de locuri de munca in tara, pentru a se angaja mai usor, pentru a se lua a doua slujba, si de a ii sanctina in acelasi timp pe cei care fac evaziunea fiscala, sunt cateva masuri care ii sprijina in acest moment dezvoltarea activitatii economice si, de aceea, salut performanta Ministerului Mediului, de a fi in timp real si de a da drumul la acest program, care sa aduca, repet, pe componenta lui, beneficiile dezvoltarii economice.

Reporter: Veti suplimenta si programul „Prima Casa”?

Emil Boc: Am vorbit despre programul „Rabla” si despre acest program discutam. Am spus ca programul „Prima Casa” este in derulare deja, l-am aprobat la un moment dat, am alocat 200 de milioane de euro garantii guvernamentale, programul este in derulare.

Emil Boc: Am spus ca de astazi pleaca la drum Programul „Rabla”” si daca va fi nevoie, asa cum am facut si in 2010, vom suplimenta, in functie de necesar, banii, pentru ca acest program sa fie unul de succes.

Redactor: Dar pentru „Prima Casa” suplimentati?

Redactor: Care este plafonul maxim cu care ati putea suplimenta Programul „Rabla”?

Emil Boc: Acest lucru il vom vedea pe parcurs.

Laszlo Borbely: Anul trecut, de exemplu, am pornit, in prima faza, cu circa 190 de milioane de lei, am suplimentat de trei ori, am ajuns la 722 de milioane. Vom suplimenta cat este necesar, pentru ca vreau sa va spun, anul trecut, din fondul de mediu, am putut sa alocam bani pentru investitii verzi in valoare de aproape un miliard de euro. De ce? Pentru ca am fost pregatiti cu unele programe, altele le-am pornit anul trecut. Vreau sa va mentionez un alt program de succes – „Casa Verde” pentru persoane fizice. Dupa persoane juridice, unde am extins posibilitatea ca sa acceada mai multi si am avut trei sesiuni pana acum, la persoane fizice, au fost unii sceptici, am pornit anul trecut, in iulie, si vreau sa va spun ca in momentul de fata avem peste 18 mii de dosare, din care am si platit peste 2500. Deci, deja, in 2500 de cazuri, cetatenii au un sprijin de la stat – inseamna de fapt centrale termice bazate pe energii regenerabile, deci pe panouri solare, biomasa sau alt tip de energie regenerabila, primesc o subventie de sase sau opt mii de lei de la bugetul de stat. Si deja, peste 2500 de cetateni nu platesc un leu la consum in timpul verii, pentru ca rezolva prin aceste centrale termice, si au primit un sprijin de la stat. E un proces foarte simplu, in care, in cateva luni de zile, deja primesti banii de la stat. Vom continua si „Casa Verde” in luna aprilie. Am oprit acum pentru a face evaluarea tuturor dosarelor, dar in luna aprilie pornim. Pornim si un alt program care imi este foarte drag, pentru ca imi place sa merg cu bicicleta – „Piste pentru biciclisti”, deci pornim acest nou program prin fondul de mediu, in luna mai, cel tarziu, „Piste pentru biciclisti” si in mediul rural si in mediul urban, pentru ca avem nevoie de un mediu sanatos, si aceste programe, cu energii regenerabile, cu programul „Rabla”, cu programul „Casa Verde”, toate aceste programe duc spre o economie verde, duc spre noi locuri de munca si duc spre un confort mai mare al cetateanului.

Redactor: Domnule prim-ministru, putem clarifica daca veti suplimenta garantiile pentru programul „Prima Casa”?

Emil Boc: Deocamdata asteptam sa vedem care este evolutia programului. In acest moment avem 200 de milioane de euro alocate ca si garantii. Vom face evaluarea si vom vedea care va fi decizia.

Redactor: S-a cam epuizat bugetul programului.

Emil Boc: Deocamdata nu e epuizat.

Redactor: E aproape epuizat.

Emil Boc: Bine. V-am spus care este situatia. In privinta Programului „Rabla”, in 2010 s-au casat mai multe autovehicule decat in perioada 2005-2009, in totalitate. Practic, 2010 a fost un an de maxim succes, motiv pentru care dorim sa continuam, pentru ca intr-un an de zile s-au casat mai multe masini decat in patru ani anteriori. Ceea ce demonstreaza ca ministrul mediului a stiut sa il conceapa in asa fel incat sa fie atractiv, si nu cum a fost inainte, ineficient.

Redactor: Ati vorbit pana acum de programele functionale, care sunt cele care va nemultumesc?

Emil Boc: Programul „Primul siloz” nu lucreaza la capacitatea pentru care a fost creat, motiv pentru care am discutat cu ministrul agriculturii ca sa fie regandit, astfel incat sa obtina o performanta suplimentara.

Reporter: Noua deja ne-ati spus ca toti banii vor merge la proiectele cu finantare europeana…

Emil Boc: Ele sunt prioritatea. Dar si Bechtel-ul la fel este o prioritate pentru Guvenul Romaniei.

Reporter: Este vorba de spre autostrada Bucuresti- Ploiesti, care este in conservare, trebuia sa fie gata, anul trecut, de Pasti.

Emil Boc: Nu stiu la ce informatii va referiti. Eu pot sa va spun un singur lucru. Pentru 2011, prioritatea este reprezentata de banii europeni pentru constructia de autostrazi, care, repet, sunt gratis, si trebuie sa ii utilizam, si in acest moment sunt in derulare si finalizare licitatii de cateva miliarde de euro, pe Coridorul IV, si acestea, repet, reprezinta prioritatea. A doua prioritate stabilita de Guvern este autostrada Transilvania si acest lucru a fost stabilit la nivelul Coalitiei, fiind unul din punctele din protocol, cu privire la sustinerea autostrazii Transilvania. Dupa ce aceste doua obiective sunt rezolvate, se aloca banii in functie de prioritati.

Reporter: Care credeti ca sunt motivele pentru care stam atat de prost la capitolul absorbtiei de fonduri europene ?

Emil Boc: Eu spun ca s-au pierdut doi ani. 2007 si 2008 au fost ani pierduti, cand alte state care au intrat in Uniunea Europeana nu au pierdut acei doi ani in absorbtia fondurilor europene si o comparatie:
– in 2007 si in 2008 s-au facut plati catre beneficiari de 176 de milioane de euro. In urmatorii doi ani s-au facut plati de 2 miliarde de euro. Deci este o diferenta, ca ritm de absorbtie a fondurilor europene. Eu inca sunt nemultumit de acest ritm al absorbtiei, am trecut in subordinea primului-ministru Autoritatea de Coordonare a Fondurilor Europene, tocmai pentru a da un impuls suplimentar absorbtiei fondurilor si mai ales implementarii lor, pentru ca astazi sunt in implementare fonduri de peste 11 miliarde de euro.

Reporter: Unde se blocheaza ?

Emil Boc: In birocratie de foarte multe ori, in incapacitatea autoritatilor locale, uneori, in licitatii care sunt contestate, alteori. Un ansamblu de factori care astazi mai blocheaza un ritm mai bun al absorbtiei de fonduri europene. Printr-o coordonare directa, sper sa mai putem rezolva o parte din problemele aparute.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top