Guvernul a analizat un set de masuri pentru sprijinirea producatorilor agricoli

producatori agricoli

Hotararea de Guvern stabileste cuantumul sumelor alocate in sectorul vegetal cu titlul de plati tranzitorii pentru tomatele destinate procesarii la 1.725,81 de euro pe hectar„, a afirmat ministrul Agriculturii.

Potrivit ministrului Valeriu Tabara, cuantumul unitar al platilor este stabilit pe baza plafonului alocat Romaniei si a datelor privind beneficiarii eligibili si suprafetele aferente, centralizate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Tot in sedinta de astazi Guvernul a analizat alte doua acte normative din domeniul agriculturii, care urmeaza sa fie definitivate de ministerul de resort. Astfel, printr-o Ordonanta de Urgenta, Guvernul va institui Programul national pentru dezvoltarea depozitelor de legume si fructe.

Ministrul Agriculturii a precizat ca prin acest program, Guvernul isi propune sa construiasca o serie de depozite pentru legume si fructe, cu capacitati intre 500-5.000 de tone. Pretul unui asemenea depozit cu capacitatea de 1.000 de tone ar putea ajunge la 1 milion de euro, a estimat ministrul Valeriu Tabara.

Programul guvernamental ar putea avea doua categorii de beneficiari. Pe de o parte beneficiarii publici, ministrul Agriculturii mentionand in aceasta categorie: comunele prin reprezentantii lor legali sau asociatiile de dezvoltare intercomunitare dezvoltate intre doua sau mai multe comune, care realizeaza obiective investitionale de interes public pentru constructia de depozite pe raza unitatilor administrativ teritoriale, inclusiv prin proiecte de parteneriat public-privat.

In cea de-a doua categorie de beneficiari pot intra persoane juridice sau asocieri de persoane juridice legal constituite, care desfasoara activitati agricole de producere a legumelor si fructelor si valorifica in piata productia obtinuta. Aceste persoane juridice sau asocieri de persoane juridice trebuie sa angajeze credite bancare pentru constructia de depozite.

Totodata, ministrul agriculturii a amintit ca la acest moment exista alte trei programe prin care se construiesc depozite pentru legume si fructe si in cadrul carora au fost selectate 91 de proiecte, in cea mai mare parte pentru realizarea de depozite pentru legume si fructe.

„Am dori ca numarul de depozite si fructe sa acopere o cantitate de peste 100.000 tone de capacitate de depozitare, astfel incat piata sa fie bine aprovizionata, inclusiv supermarket-urile”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Un alt proiect de act normativ analizat de Guvern vizeaza acordarea unui ajutor de stat temporar in domeniul productiei primare de produse agricole, sustinut de catre UE.

In paralel, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale lucreaza la Strategia pentru agricultura. „Obiectivul Strategiei este acela ca Romania sa fie net exportatoare de produse agro-alimentare si nu importatoare”, a conchis ministrul Valeriu Tabara.

Cele doua proiecte de acte normative analizate astazi in sedinta de Guvern, precum si Strategia in domeniul agriculturii vor fi definitivate in perioada urmatoare de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *