Primariile din Eselnita, Dubova si Svinita au fondat o asociatie pentru a putea accesa mai usor fonduri europene

finantare nerambursabila

Asociatia de dezvoltare intercomunitara, infiintata de edilii din Eselnita, Dubova si Svinita si botezata „Cazanele din Mehedinti”, a luat nastere in urma cu o saptamana.

Principalul sau obiectiv il reprezinta atragerea fondurilor europene pentru rezolvarea unor probleme legate de mediu, dezvoltarea infrastructurii locale, dar mai ales a celei turistice.

„Ideea s-a nascut tot dintr-o nevoie. Ca si autoritate publica, nu puteam accesa doua proiecte in acelasi program.

Am vorbit cu colegii din Dubova si Svinita si, impreuna, ne-am gandit sa formam aceasta asociatie care a si luat fiinta pe 16 martie a.c.

Vom intocmi documentatia tehnico-economica necesara pentru fiecare domeniu in parte si vom implementa proiecte in toate cele trei comune mult mai usor”, ne-a spus Ioan Ciuru, primarul comunei Eselnita.

Pentru perioada 2010-2013, Primaria Eselnita are in derulare proiecte in valoare de 15 milioane de euro.

Port, in parteneriat

Cei care vor sa viziteze Clisura Dunarii vor putea, din acest an, sa se imbarce in croaziere din portul turistic ce va fi amenajat in Cazanele Mici, printr-un parteneriat public-privat incheiat intre Primaria Eselnita, Consiliul Judetean si un om de afaceri din judet.

Pontoanele la care vor acosta ambarcatiunile de agrement vor fi amplasate in apropierea unei pensiuni de patru stele.

Zona cuprinsa intre localitatile Dubova si Svinita, a inceput si ea atractiva pentru investitori.

In Svinita, vor fi construite un centru de informare si promovare turistica, 15 pensiuni agroturistice, o plaja, dar si pontoane pentru ambarcatiuni.

De asemenea, in Dubova, vor fi ridicate cinci pensiuni turistice, iar golful localitatii cu acelasi nume va beneficia de iluminat public.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *