Fondurile PHARE, ISPA si SAPARD vor fi coordonate de Ministerul Finantelor Publice

Ministerul Finantelor Publice (MFP) va prelua de la Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti responsabilitatea coordonarii fondurilor donate Romaniei, potrivit unui comunicat al MFP.
Coordonarea asistentei nerambursabile acordate tarii noastre atat prin programele PHARE, ISPA, SAPARD, cat si pe baza bilaterala de catre statele membre UE sau prin finantare din partea institutiilor internationale va deveni responsabilitatea MFP, in calitatea sa de Coordonator National al Asistentei si unic negociator pentru imprumuturile externe. Rolul administratiei romane in managementul fondurilor comunitare va creste datorita volumului tot mai sporit al fondurilor pe care Romania le va primi in perioada urmatoare. Astfel, pentru corelarea programelor si monitorizarea asistentei pe sectoare va fi necesara o strategie unitara cu cea a Guvernului pe termen mediu si lung.

Pana la finele lui 2005, intre Ministerul Finantelor Publice si reprezentantii tarilor care acorda asistenta Romaniei sub diverse forme vor avea loc o serie de intalniri la nivel tehnic pe sectoarele prioritare pentru actuala etapa de pregatire a tarii noastre pentru aderare.

Sursa: , Realitatea Romaneasca online, 2 iunie 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *