Sondaj ANIMMC: Cota unica este lucrul cel mai bun din viata intreprinzatorilor

Un sondaj efectuat de Agentia Nationala pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii in randul intreprinzatorilor arata ca 65 la suta din cei chestionati au apreciat ca mediul de afaceri este astazi mai bun ca in perioada similara a anului trecut, 22 la suta au afirmat ca lucrurile stau la fel si doar 13 la suta au raspuns ca situatia s-a inrautatit.

Solicitati sa ierarhizeze evolutiile pozitive din ultimele luni, 82 la suta au situat pe primul plan introducerea cotei unice, 71 la suta, accesul mai facil la sursele de finantare si 64 la suta, cresterea vanzarilor. Totusi 85 la suta din intreprinzatori considera ca fiscalitatea este inca impovaratoare: 79 la suta afirma ca birocratia continua sa-i stanjeneasca in afaceri; in fine, tot ca un punct slab al actualei ambiante economice a fost bifat raportul leu/euro, reprosul venind cu precadere din tabara exportatorilor.

Eugeniu Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei pentru IMM-uri, a precizat reporterilor de la cotidianul Adevarul, ca in primele 5 luni ale acestui an numarul firmelor inregistrate a ajuns la 78.155, ceea ce reprezinta o crestere cu circa 11.000 fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit presedintelui Agentiei, apropiata integrare in UE nu este privita cu prea multa ingrijorare de catre firmele mici si mijlocii.

E.O. Chirovici are doua explicatii pentru aceasta situatie. In primul rand, mai bine de doua treimi din firmele apartinand acestei categorii au drept sfera de manifestare activitatile comerciale care vor fi, prin firea lucrurilor, mai putin afectate de integrarea in piata unica europeana. In al doilea rand, jumatate din micii intreprinzatori ce desfasoara activitati de productie si prestari de servicii sustin ca stiu bine sau chiar foarte bine la ce trebuie sa se astepte din ianuarie 2007. Problema lor este de a identifica potentiale surse de finantare spre a se intari pentru clipa cand concurenta straina va fi mult mai acerba si mai periculoasa pentru ele.

Sursa: , Adevarul online, 8 iunie 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top