Creditele in euro, la fel de scumpe precum cele in lei

credite in euro

Dobanzile pentru creditele in lei si euro se vor apropia foarte mult in urmatoarele 18 luni, in conditiile in care va continua trendul de scadere a costurilor la imprumuturile in lei, iar cele in valuta se vor scumpi ca urmare a cresterii ratei Euribor, considera Radu Ghetea, presedintele ARB.

„Euribor a stat la un nivel foarte jos. Parerea mea este ca in perioada crizei, in ultimi doi ani, Euribor a fost tinut in mod artificial la un nivel foarte jos de catre Banca Centrala Europeana si a fost departe de nivelul de dobinda care trebuia practicat intr-o economie europeana activa. Ati vazut ca a inceput sa creasca. Parerea mea este ca la sfirsitul acestui an va fi foarte aproape de 2%”, a spus Ghetea.

El a precizat ca efectele imediate ale acestui proces vor fi resimtite de catre consumatori in faptul ca vor decide mai usor sa ia un credit.

„Acum sint convins ca aceasta diferenta intre dobinda la euro si la lei face pe unii oameni sa se gindeasca foarte mult pina sa ia un credit si de multe ori sa piarda oportunitati tot gindindu-se care e mai bun, leul sau valuta”, a aratat Ghetea.

Pe de alta parte, Ghetea crede ca va fi destul de greu ca, pe partea de depozite, dobinzile sa coboare pana la nivelurile practicate de Uniunea Europeana.

„E un lucru pe care cu totii il urmarim, sa vedem o egalizare. In ceea ce priveste dobanzile la pasive, la depozite, pe care noi le atragem, probabil ca va fi destul de greu sa ne apropiem de cele din Uniunea Europeana. In schimb, la active, acolo unde indexarea dobinzilor se face la Euribor, sunt niste reguli clare din partea UE cum sa folosim dobinzile in relatia cu populatia. Parerea mea este ca acest trend de crestere a dobinzilor la euro si reducerea dobanzilor la lei va duce undeva intr-un orizont de 18 luni la o apropiere foarte mare a celor doua dobinzi”, a mai spus Ghetea.

Bancile din Romania utilizeaza indicii Euribor si Robor pentru a calcula dobinzile la creditele noi acordate populatiei. Dobinda Euribor reprezinta media ratelor la imprumuturile interbancare practicate de principalele banci de pe piata europeana, iar ROBOR reprezinta media tranzactiilor efective realizate intr-un interval de 15 minute de catre mai multe banci din Romania autorizate sa participe la formarea zilnica a ratei. Banca Centrala Europeana a majorat, in luna aprilie, rata dobinzii de politica monetara pentru prima data dupa iulie 2008, de la nivelul minim record de 1% la 1,25%.

Economistii anticipeaza ca pina la sfirsitul anului rata dobinzii sa continue sa fie majorata in principal din cauza presiunilor inflationiste. Totodata, Euribor a crescut treptat de la inceputul acestui an, sustinuta de asteptarile analistilor pentru inasprirea politicii monetare a BCE. Marti, Euribor la trei luni se situa la nivelul de 1,434%, aproape de nivelul maxim din ultimii doi ani atins saptamina trecuta.

Pe de alta parte, BNR nu a mai modificat dobinda de politica monetara din luna mai 2010, rata situindu-se in prezent la 6,25%. Dobinzile la creditele noi acordate de banci s-au redus in ultimul an de la 12,59% in martie 2010 la 10,63% dupa primul trimestru al acestui an. Robor la trei luni a coborit de la 5,68% la finele lunii martie 2010, la 5,45% in prezent.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *