AM PODCA: Pana la 30 aprilie 2011 au fost depuse 1273 proiecte, cu o valoare eligibila totala de peste 635 milioane euro

proiecte

La sedinta au participat dl. Gheorghe Emacu, Secretar de Stat in Ministerul Administratiei si Internelor (M.A.I.) – coordonator al AM PO DCA, dl. Philippe Hatt, sef al Unitatii C5 pentru Italia, Malta si Romania din cadrul Directiei Generale Ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune – Comisia Europeana, dna. Carmen Elena Dobrota, director al Directiei pentru Dezvoltarea Capacitatii Administrative din cadrul M.A.I, reprezentanti ai autoritatilor de management pentru programele operationale, reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale, precum si ai organizatiilor non-guvernamentale.

Pe agenda reuniunii s-au aflat informari asupra stadiului implementarii PO DCA, evaluarea intermediara a PO DCA pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2010 si modalitati de implementare rezultate din studiul indicatorilor PO DCA si analiza nevoilor de formare, precum si stadiul activitatilor de comunicare pentru acest program operational.

In alocutiunea sa, dl. Hatt a evidentiat necesitatea gestionarii eficiente a fondurilor nerambursabile alocate prin PODCA, astfel incat gradul de absorbtie sa fie substantial sporit in beneficiul reformarii administratiei publice romanesti, in caz contrar existand riscul pierderii asistentei financiare prin acest program operational.

A fost subliniat faptul ca responsabilitatea pentru absorbtia acestor sume revine atat Autoritatii de Management, prin felul cum intelege sa gestioneze activitatile de evaluare si rambursare, dar si institutiilor administratiei centrale si locale, care furnizeaza principalii potentiali beneficiari pentru finantarile PO DCA.

Interventiile reprezentantilor ONG-urilor participante la Comitetul de Monitorizare au vizat cresterea gradului de transparenta in comunicarea informatiilor de interes public gestionate de AM PO DCA.

In urma acestor dezbateri, conducerea Autoritatii de Management a luat decizia ca pe site-ul oficial al programului operational sa fie facute publice date actualizate periodic referitoare la proiectele depuse de aplicanti pe toate cererile de proiecte, stadiul de evaluare al acestora, sumele contractate, precum si indicatori financiari ai stadiului de implementare al proiectelor finantate.

*

Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” este finantat din Fondul Social European si vizeaza sprijinirea eforturilor de modernizare a administratiei publice romanesti.

Beneficiarii acestui program sunt autoritati ale administratiei publice centrale si locale, structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, organizatiile nonguvernamentale cu activitate relevanta in domeniul administratiei publice si mediul universitar.

Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” are rol decizional strategic in procesul de implementare a programului operational, in cadul acestuia fiind analizate rezultatele procesului de implementare a PO DCA. Membrii Comitetului de Monitorizare sunt reprezentanti ai autoritatilor administratiei publice centrale si locale, ai mediului universitar, ai societatii civile si ai partenerilor sociali.

Pana la data de 30 aprilie 2011, pentru finantare din PO DCA au fost depuse 1273 proiecte, cu o valoare eligibila totala de peste 635 milioane euro. Din acestea, 533 proiecte au fost respinse in urma evaluarilor, iar 411 proiecte se afla inca in procedura de evaluare. Pana la finele lunii aprilie, au fost semnate 297 contracte de finantare, cu o valoare eligibila totala de peste 110 milioane euro.

In functie de institutia solicitanta, au depus proiecte pentru finantare din PO DCA: structuri ale administratiei publice centrale – 275 proiecte, in valoare totala eligibila de peste 480 milioane euro, structuri ale administratiei publice locale – 641 proiecte, in valoare totala eligibila de cca. 95 milioane euro, universitati – 36 proiecte in valoare totala eligibila de peste 8 milioane euro, ONG-uri – 264 proiecte, in valoare totala eligibila de peste 42 milioane euro si asociatii de dezvoltare intercomunitara – 57 proiecte, in valoare totala eligibila de cca 8,8 milioane euro.

Pe regiunile de dezvoltare, situatia contractelor semnate pe PODCA este urmatoarea: regiunea NE – 25 contracte, regiunea SE – 47 contracte, regiunea Sud Muntenia – 31 contracte, regiunea SV Oltenia – 16 contracte, regiunea V – 15 contracte, regiunea NV – 23 contracte, regiunea Centru – 40 contracte, regiunea Bucuresti-Ilfov – 15 proiecte, la care se adauga 85 contracte semnate cu autoritati publice centrale.

In ceea ce priveste cea mai recenta cerere de proiecte, dedicata ONG-urilor cu activitate relevanta in domeniul administratiei publice din Romania si care a fost inchisa la data de 31 ianuarie 2011, au fost depuse la AM PO DCA 191 proiecte, in valoare totala eligibila de peste 21 milioane euro, suma care depaseste de aproape 10 ori suma alocata acestei cereri.

Pana la data de 30 aprilie 2011, gradul de absorbtie al fondurilor nerambursabile alocate prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative este de 6.82% (plati din prefinantari si rambursari din cadrul Fondului Social European, raportate la alocarea 2007 – 2013).

Valoarea contributiei FSE din totalul contractelor semnate reprezinta 45% din alocarea FSE a Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007 – 2013, iar valoarea proiectelor aflate in diferite etape ale procesului de evaluare este de natura sa asigure un procent de contractare de 100%.

Sursa: www.fonduriadministratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top