Legea privind societatile de microfinantare

Crearea cadrului necesar organizarii, functionarii si dezvoltarii societatilor de microfinantare reprezinta scopul fundamental al legii nr. 240/2005, privind societatile de microfinantare, publicata in Monitorul Oficial (I) nr. 663 din 26 iulie 2005. Societatea de microfinantare este definita ca persoana juridica constituita cu scopul de a acorda microcredite si care nu poate desfasura activitati de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, in sensul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancara.

Societatile de microfinantare sunt societati financiare care se constituie ca societati comerciale pe actiuni si se organizeaza si functioneaza potrivit prevederilor acestei legi si ale Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Principalul obiect de activitate al societatilor de microfinantare consta, exclusiv, in acordarea de microcredite din fonduri proprii, imprumutate sau atrase de la institutii financiare ori organizatii donatoare sau din resurse financiare publice, potrivit legii.

Ca obiect secundar de activitate poate fi considerat acordarea de servicii pentru dezvoltarea economica a beneficiarilor de microcredite, incluzand servicii de consultanta, informare, educare si instruire de specialitate. O societate de microfinantare poate desfasura urmatoarele operatiuni in vederea realizarii obiectului de activitate:

  • sa imprumute sau sa atraga fonduri rambursabile ori nerambursabile de la entitati rezidente sau nerezidente;
  • sa accepte in garantie depozite constituite de beneficiari, cu conditia ca sumele constituite ca garantie sa fie depozitate intr-o institutie de credit;
  • persoana juridica romana sau la sucursalele din Romania ale institutiilor de credit straine autorizate de Banca Nationala a Romaniei;
  • sa incheie acte juridice avand ca obiect bunurile imobile si mobile dobandite in urma executarii voluntare sau silite a garantiilor constituite la acordarea microcreditului;
  • sa administreze fonduri publice acordate drept fonduri pentru microcredite de catre agentiile guvernamentale.

Contractarea de imprumuturi si acceptarea de depozite in garantie, nu constituie activitati de acceptare de depozite si nu necesita autorizarea Bancii Nationale a Romaniei. O societate de microfinantare nu va putea acorda credite ipotecare. In termen de 30 de zile de la data inmatricularii in registrul comertului se notificata Bancii Nationale a Romaniei infiintarea societatilor de microfinantare. Capitalul social minim al societatilor de microfinantare este echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro. Denumirea unei societati de microfinantare va include sintagma societate de microfinantare sau abrevierea acesteia.

Contractul de microcredit trebuie sa cuprinda cel putin dispozitii referitoare la: dobanda, dobanzile penalizatoare, comisioanele si tarifele aplicabile, costul serviciilor conexe oferite de societatea de microfinantare, modul de plata a imprumutului, garantiile reale si/sau personale, destinatia si modul de utilizare a microcreditului, clauza de confidentialitate, raspunderea partilor pentru incalcarea contractului de microcredit, toate celelalte costuri care cad in sarcina beneficiarilor de microcredite. Contractele de microcredit, precum si garantiile reale si personale constituite in scopul garantarii microcreditului constituie titlu executoriu.

Sursa: , Juridice.ro, 28 iulie 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *