Judetul Harghita beneficiaza de fonduri europene pentru dezvoltare regionala

Harghita, fonduri europene

Prin proiectul Program de dezvoltare a infrastructurii publice urbane: modernizarea spatiilor verzi – Parcul Central din Miercurea Ciuc, se urmareste pastrarea vegetatiei existente si adaugarea unor exemplare noi, din specii autohtone aclimatizate in judetul Harghita, pentru a creste factorul ornamental al parcului, reabilitarea a 6613,2 mp de alei ce include amplasarea de mobilier stradal, stalpi de iluminat, aranjamente florale si crearea unei piste pentru biciclisti etc. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 12 luni, este de 4.232.865,24 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 3.345.328,98 lei.

Proiectul Intarirea sigurantei publice prin instalarea de camere de supraveghere isi propune cresterea sigurantei publice in municipiul Toplita, prin prevenirea si combaterea infractiunilor. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 15 de luni, este de 1.871.094,28 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 1.436.628,06 lei.

Proiectul Modernizare centrala termica Strada Borsecului si refunctionalizare in centrul social integrat vizeaza modernizarea unei foste centrale termice din Toplita si transformarea acesteia intr-un centru pentru furnizarea de servicii sociale. In cadrul acestuia va functiona un camin pentru persoane varstnice, un birou de consiliere, un centru de zi pentru copiii proveniti din medii defavorizate, o cantina si un cabinet medical. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 24 de luni, este de 5,608,789,60 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 4.436.950,00 lei.

Proiectul Situri istorice prin panorame sferice presupune promovarea unor situri arheologice, castele, cetati, biserici si case vechi din Ciuc, Odorhei si Gheorghieni, prin crearea si dezvoltarea continua a unui site specializat in promovarea dinamica a obiectivelor turistice prin tururi virtuale panoramice, promovarea site-ului, precum si prin utilizarea tehnicilor de PR si publicitate traditionale. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 24 de luni, este de 800.945,10 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 476.092,73 lei.

Prin proiectul Promovarea festivalului de Muzica veche se doreste extinderea sezonului turistic prin organizarea unui eveniment care ofera alternative de petrecere a timpului liber. De asemenea, se urmareste promovarea imaginii Romaniei, atat cea legata de potentialul sau cultural sau natural, cat si cea legata de patrimoniul cultural interetnic. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 24 de luni, este de 603.003,99 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 459.353,17 lei.

La nivelul judetului Harghita au fost semnate, pana in prezent, 50 de contracte finantate prin Programul Operational Regional, in valoare totala de 251,82 milioane lei, din care 169,33 milioane lei reprezinta fonduri europene nerambursabile.

Pe langa finantare cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului finanteaza, prin bugetul de stat, numeroase proiecte de investitii in infrastructura turistica, de transport, edilitara si sociala, astfel incat sa sustina dezvoltarea zonei si punerea in valoare a potentialului turistic deosebit, in special in ceea ce priveste turismul balnear.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top