Conferinta Anuala privind Stadiul Implementarii Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 in anul 2011

Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 este destinat cooperarii intre beneficiarii din cele doua state membre in vederea accesarii fondurilor europene la nivelul judetelor si districtelor aflate in aria eligibila.

Prin proiectele finantate, Programul vizeaza cresterea accesibilitatii in aria eligibila a Programului, protectia mediu si stimularea dezvoltarii economice si a coeziunii sociale.

Conferinta urmareste informarea beneficiarilor, a oficialilor de la nivel national, regional si local din Romania si Bulgaria, precum si a reprezentantilor mass-media cu privire la progresele inregistrate in implementarea Programului pe parcursul anului 2011.

In acest moment, la nivelul Programului sunt in implementare 86 de proiecte in valoare totala de 174 milioane euro, din care 147 milioane euro sunt asigurati din Fondul European de Dezvoltare Regionala.De asemenea, in cadrul Conferintei vor fi prezentate o serie de proiecte de succes implementate in cadrul Programului.

In acelasi timp, vor fi oferite si informatii cu privire la proiectele aprobate de Comitetul Comun de Selectie in data de 28 noiembrie 2011, proiecte depuse in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al Programului.

Conferinta anuala pentru Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 se va incheia cu o conferinta de presa.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului


Etichete: , , ,

Publicati un comentariu

Va rugam sa introduceti numele

Numele este obligatoriu

Va rugam sa introduceti o adresa email corecta

Adresa email este obligatorie

Va rugam sa introduceti mesajul

Finantare.ro © Kapital SRL si Arhipelago Interactive, 2003-2012. Acest website poate fi utilizat numai in conformitate cu Termenii si conditiile de utilizare.

Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat cu nr. 7381 la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

PROTECTIA CONSUMATORILOR - A.N.P.C.