
La manifestare sunt invitati sa participe reprezentanti ai administratiei publice locale, ai ONG si IMM implicati in program.
Prin acest eveniment se intentioneaza reunirea principalilor parteneri implicati in implementarea programului REGIO in regiunea noastra. Entitatile implicate in procesul de absorbtie a fondurilor europene gestionate de catre ADR Centru vor avea ocazia de a analiza stadiul actual de implementare al programului, de a discuta problemele intampinate in implementarea proiectelor si solutiile gasite pentru rezolvarea sau preintampinarea acestora, si de a prezenta rezultatele obtinute pana in prezent.
De asemenea, avand in vedere demararea discutiilor la nivel european privind obiectivele noii perioade de programare (2014-2020), conferinta regionala va oferi prilejul dezbaterilor asupra modalitatilor de pregatire a documentelor de programare si a portofoliului de proiecte care sa stea la baza utilizarii fondurilor UE dupa anul 2013.
Va invitam pe aceasta cale sa luati parte la lucrarile Conferintei regionale privind stadiul implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, la Hotel Parc – Alba Iulia, marti, 13 decembrie 2011, incepand cu ora 11,00.

















