Stelian Fuia: Se doreste atragerea a 2,5 miliarde euro din fonduri europene pentru agricultura in 2012

fonduri europene, agricultura

Astfel, politicile promovate de Ministerul Agriculturii vor viza trei directii principale, respectiv crearea de locuri de munca in mediul rural, cresterea suprafetelor cultivate si demararea procedurii pentru adoptarea cadrului legal privind functionarea Camerelor Agricole.

Totodata, Stelian Fuia a declarat ca Ministerul Agriculturii are ca tinta atragerea unui miliard de euro din fonduri europene in primul trimestru al anului 2012, in conditiile in care pe intreg anul 2012 se doreste atragerea a 2,5 miliarde euro din fonduri europene.

„Ministerul Agriculturii a absorbit anul acesta 502 milioane de euro. Avem o tinta pentru primul trimestru de aproximativ un miliard euro si suntem in grafic de a realiza aceasta absorbtie. Pe langa cele 502 milioane euro care au intrat deja, avem un decont depus de vreo 420 milioane euro care va fi decontat in prima saptamana din martie, la care se adauga alte plati care se fac pe investitii in perioada urmatoare, dintr-un fond pus la dispozitie de Comisia Europeana la Banca Nationala a Romaniei”, a mentionat ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale.

De asemenea, ministrul agriculturii, Stelian Fuia, a facut publica demiterea directorului general al Directiei Generale – Autoritatea de Management pentru Programul Operational pentru Pescuit (DG – AM POP), Gheorghe Vacaru, si inlocuirea acestuia, pe o perioada determinata, cu Marisanda Piriianu. Motivul acestei demiteri a fost explicat de ministrul agriculturii: „Am decis sa inlocuim conducerea Autoritatii de Management pentru Programul Operational pentru Pescuit (AM-POP) din Ministerul Agriculturii intrucat platile pe acest program au fost suspendate temporar din 17 ianuarie a.c”.

In continuare, acesta a precizat ca noua conducere trebuie sa prezinte pana pe data de 15 martie 2012 planul de eficientizare a acestei directii si sa inceapa demararea platilor pentru pescuit.

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *