Fondul de Garantare a Creditului Agricol isi majoreaza plafonul de garantare de la 70 la 100%

Actul normativ modifica literele a) si b) de la punctul 8 HG nr. 876/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de catre fondurile de garantare.

Suma garantata reprezinta suma maxima pana la care fondurile de garantare raspund in cazul riscului garantat, in limita garantiei acordate prin contractul de garantare. Acest plafon a crescut de la 70% la 100% din valoarea creditului de investitii pe termen scurt, mediu si lung de Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A. si se mentine la pana la 70% din valoarea creditului de investitii pe termen scurt, mediu si lung de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.

Fondurile de garantare, la solicitarea institutiilor de credit, vor putea acorda garantii sindicalizate care pot acoperi integral valoarea creditului acordat pentru realizarea proiectelor prin programul SAPARD, dobanda urmand a fi garantata de imprumutati.

Garantiile se vor acorda la solicitarea institutiilor de credit, pe baza documentatiei de credit aprobate de acestea si a normelor proprii de lucru ale fondurilor de garantare, fara a solicita garantii din partea imprumutatilor.

Necesitatea implicarii institutiilor de credit si a fondurilor de garantare in derularea programului SAPARD este determinata atat de necesitatea asigurarii cofinantarii impuse cat si de conceptul programului, potrivit caruia finantarea nerambursabila nu se asigura in avans ci doar prin rambursarea cheltuielilor efectuate pe stadii de executie a proiectelor.

O alta noutate a actului normativ consta in posibilitatea garantarii creditelor pentru:

  • Consiliile locale si asociatii ale consiliilor locale pentru proiecte de infrastructura rurala: tehnico-edilitara si drumuri forestiere;
  • Administratia Nationala a imbunatatirilor Funciare pentru infrastructura de prevenire si protectie impotriva inundatiilor;
  • Directiile Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene pentru extinderea, modernizarea constructiilor si dotarea laboratoarelor si pentru reteaua informationala nationala;
  • Persoane fizice si juridice private pentru proiecte din domeniul silviculturii.
Sursa: , Biroul de presa al Guvernului Romaniei, 9 martie 2006

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top