Fonduri guvernamentale pentru Programul „Sibiu-Capitala culturala europeana 2007”

Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu a avut in data de 4 aprilie 2006 la Palatul Victoria o intalnire de lucru cu ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, si cu primarul orasului Sibiu, Klaus Johannis, pentru a evalua stadiul Programului „Sibiu-Capitala culturala europeana 2007”.

Seful Executivului a afirmat ca Guvernul va sprijini in continuare realizarea Programului „Sibiu-Capitala culturala europeana 2007” si a dispus alocarea din fonduri guvernamentale a sumelor necesare pentru continuarea proiectelor incluse in Program. seful Executivului a cerut Ministerului Finantelor Publice, reprezentat la intalnire de secretarul de stat Doina Dascalu, sa identifice solutii pentru alocarea sumei de 650 de miliarde lei vechi in cursul acestui an.

Fondurile vor fi utilizate pentru finantarea proiectelor de reabilitare, conservare, restaurare si consolidare a monumentelor si cladirilor istorice cuprinse in Program, precum si a lucrarilor de refacere si modernizare a infrastructurii, inclusiv pentru modernizarea Aeroportului Sibiu, in scopul facilitarii accesului turistilor.

Decizia Primului-ministru raspunde solicitarii adresate de primarul orasului Sibiu, Klaus Johannis, care in cadrul intalnirii a prezentat suma estimativa necesara pentru derularea Programului in acest an.

In timpul intalnirii de la Palatul Victoria, primarul Sibiului a prezentat stadiul lucrarilor Programului „Sibiu-Capitala culturala europeana 2007” si a precizat ca in perioada urmatoare va fi organizata licitatie pentru atribuirea contractelor de executare a lucrarilor de modernizare a Aeroportului Sibiu.

Primul-ministru s-a interesat de modalitatea de promovare a Programului in tara si in strainatate si a solicitat primarului Klaus Johannis sa amenajeze puncte de informare privind obiectivele turistice din zona.

Seful Executivului a apreciat ca ar trebui facilitat accesul studentilor la obiectivele turistice incluse in Program. Primarul Klaus Johannis a precizat ca va fi creat un circuit turistic pentru studenti, in cadrul caruia vor fi folosite pentru cazare caminele studentesti.

Sursa: Redactia Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top