Prin Ispa, un trafic mai sigur si mai fluid in sud-vestul Romaniei

Reprezentanti ai Delegatiei Comisiei Europene si ai Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului au participat astazi la ceremonia de inaugurare a unui sector de 34 de kilometri de drum, intre Ciochiuta si Drobeta Turnu Severin. Acest sector apartine ramurii sudice a Coridorului IV si a fost reabilitat printr-un contract in valoare de 22 milioane Euro, din care 75% finantare nerambursabila prin programul Ispa.

Ca urmare a reabilitarii si a imbunatatirii pentru conditiile de trafic greu, drumul va imbunatati considerabil traficul pe ramura sudica a Coridorului IV Pan-european. Calitatea lucrarilor de asfaltare si a semnalizarii contribuie la o siguranta crescuta a circulatiei in sectorul respectiv.

Lucrarile de reabilitare au fost efectuate de compania austriaca Strabag.

Prezent la ceremonia de inaugurare, Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, a declarat: “Putem vedea astazi rezultatele concrete ale finantarilor europene: drumuri mai bune, care asigura legaturi comerciale mai fluide, facilitand astfel transportul de marfuri si calatori. Ispa nu este numai un program prin care se finanteaza lucrari de infrastructura, ci si unul care permite crearea si consolidarea unui sistem de management si control, ce va ajuta Romania sa foloseasca in mod eficient fondurile semnificativ mai mari pe care le va primi dupa aderarea la Uniunea Europeana”.

Pana la data aderarii, Romania s-a angajat sa deschida pentru traficul greu intreaga retea de drumuri TEN-T. De aceea, este nevoie de continuarea lucrarilor de reabilitare, in special in sectoarele adiacente ale acestui drum, finantate de asemenea prin programul Ispa (Craiova – Filiasi – Strehaia si Drobeta Turnu Severin – Lugoj).

Sursa: Redactia Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *