Filantropia 2% merge prost

Romanii pot directiona 2% din impozitul pe venit datorat bugetului catre o entitate non-profit dintr-un domeniu pe care vor sa-l sprijine.

Oricine poate decide modul in care sint cheltuiti 2% din impozitul datorat pe venit, directionind aceasta suma catre o organizatie neguvernamentala. Astfel, apare ocazia virarii unei parti din impozitul platit bugetului de stat catre o tinta precisa. Spre o organizatie care se ocupa de un domeniu pe care platitorul de taxe il considera prioritar. Pentru a sponsoriza o anumita organizatie, pina la 15 mai, orice contribuabil poate depune un formular la Administratia Financiara. Optiunea exista inca de anul trecut, dar extrem de putini romani i-au acordat atentie.

Suma directionata pentru sponsorizarea entitatilor non-profit la nivelul intregii tari anul trecut a fost de 4.112.508 lei (adica 1,12 milioane de euro), dintr-un potential estimat la 20 de milioane de euro. Doar 2% din numarul total de contribuabili care aveau teoretic aceasta optiune au si folosit-o. Membrii SMURD au fost campionii absoluti la acest capitol anul trecut.

Populatia a redirectionat 2,8 miliarde de lei vechi, bani folositi de acest serviciu de urgenta pentru achizitionarea unei masini noi de salvare cu echipamentul necesar. Ei au reusit sa adune acesti bani gratie unei excelente campanii de promovare si a expunerii mediatice consistente.

Nici un alt ONG n-a reusit sa se apropie de aceasta performanta. Motivele sint diverse. Multe organizatii nu sint cunoscute. Altele nu s-au mobilizat in timp util. Dar principalul factor care a facut ca sumele redirectionate sa fie infime este slaba informare a populatiei cu privire la aceasta optiune. Iar pentru acest lucru se face vinovat in primul rind Guvernul.

„2005 a fost primul an in care a existat aceasta posibilitate si probabil de aceea lucrurile s-au miscat atit de greu. Posibilitatea redirectionarii a 1% din impozit a fost facuta publica relativ tirziu si n-am mai avut timp de promovare”, a declarat reporterilor de la Cotidianul Dana Cartas, reprezentanta a Fundatiei Salvati Copiii.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top