UE a alocat Romaniei peste 28 de miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013

Uniunea Europeana a alocat Romaniei, pentru perioada 2007-2013, peste 28 de miliarde de euro. Aceste sume pot fi cheltuite pe parcursul a noua ani, pana in 2015, tinand cont de faptul ca fondurile europene pot fi cheltuite in decurs de doi ani de la data semnarii contractelor.

Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, a aratat ca sumele vor urca pana la 30 miliarde euro, daca se iau in calcul si instrumentele financiare europene de vecinatate si parteneriat. De asemenea, Romania va beneficia in perioada 2007 – 2013 de fonduri structurale de 4 miliarde de euro destinate exclusiv sectorului transporturilor.

La mijlocul lunii aprilie, deputatul francez Jacques Myard, raportorul pentru Romania din delegatia pe probleme ale Uniunii Europene din Adunarea Nationala a parlamentului din Franta si-a exprimat, la Paris, ingrijorarea in legatura cu incapacitatea Romaniei de a absorbi fondurile europene. In prima parte a lunii martie, un numar de 12 memorandumuri de finantare ISPA, in valoare de 292 milioane euro, dintre care 217 milioane euro asistenta nerambursabila de la Uniunea Europeana, au fost semnate de ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, si seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele.

Banii vor fi alocati pentru lucrari de infrastructura de mediu (apa potabila, canalizare si deseuri) si transport (infrastructura rutiera si feroviara). Potivit lui Jonathan Scheele, in afara de cele 12 memorandumuri de finantare mai exista in faza de finalizare inca doua. Unul din sectorul transporturi, in coridorul sapte, pentru imbunatatirea conditiilor pe Dunare, in valoare de 38 milioane euro, iar celalalt in sectorul de mediu (pentru imbunatatirea sistemului de distributie a apei potabile, canalizare si epurare in judetul Caras Severin), in valoare de 52 milioane euro.

Pana in prezent, Romania a incheiat un numar de 60 de Memorandumuri de Finantare, cu o valoare totala de 2,7 miliarde euro, din care doua miliarde euro reprezinta asistenta nerambursabila ISPA.

Potrivit lui Razvan Cotovelea, director general in Ministerul Finantelor Publice (MFP), fondurile alocate de UE Romaniei in perioada 2007-2013 se cifreaza la 29,2 miliarde euro, in preturi 2004, fara cofinantare nationala si fara TVA, din care 12 miliarde euro pentru politica agricola comuna si 17,2 miliarde euro pentru fonduri structurale si de coeziune.

Datele UE releva faptul ca Romania a beneficiat, incepand din 1993, de circa 1,2 miliarde de euro din fonduri europene destinate infrastructurii de transport, prin instrumentele UE de pre-aderare Phare si ISPA.

Prin programul Phare au fost alocati circa 200 milioane de euro destinate atat reabilitarii unor drumuri nationale, cat si unor programe de asistenta pentru absorbtia de fonduri europene. Prin facilitatea ISPA, UE a alocat fonduri de peste un miliard de euro pentru infrastructura din transporturi. “Fondurile structurale vor trebui folosite pentru retelele trans-europene de transport, respectiv Coridorul IV feroviar si rutier, Coridorul IX rutier si feroviar si Coridorul VII de transport naval pe Dunare, pentru ca sunt prioritare pe agenda UE”, au aratat experti ai Delegatiei CE la Bucuresti.

Romania sta bine la pregatirea pentru absorbtia fondurilor structurale si de coeziune si nu va mai avea in raportul din luna mai al Comisiei Europene stegulet rosu pentru capitolul 21 aferent acestui domeniu, declara la inceputul lunii martie secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban. Oficialul a subliniat ca, in ultima perioada, autoritatile romane au facut eforturi considerabile pentru pregatirea institutiilor ce se vor ocupa de derularea fondurilor de preaderare. El a mentionat in context cresterea cu 75 la suta a salariilor functionarilor publici care se ocupa cu derularea fondurilor europene si angajarea a inca 8.000 de functionari publici in acest domeniu.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul European din Romania (IER), capacitatea administrativa a Romaniei de absorbtie a fondurilor post-aderare nu se situeaza inca la un nivel suficient, existand serioase slabiciuni care trebuie rezolvate pana la aderare, Autorii studiului relevau ca situatia din Romania cu privire la capacitatea de absorbtie a fondurilor europene este ‘ingrijoratoare’, prin prisma comparatiilor efectuate cu alte tari candidate, in prezent state membre, la momente similare de timp, respectiv cu aproximativ un an inainte de aderare.

In domeniul agriculturii, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit va fi pregatita pentru acreditare prin derularea unui proiect de infratire lansat la inceputul lunii martie de Delegatia Comisiei Europene in Romania, proiect care are un buget de 921.500 de euro.

Guvernul elvetian a aprobat, la sfarsitul lunii februarie, un pachet financiar de 640 milioane de euro pe cinci ani destinat noilor state membre ale Uniunii Europene, prin intermediul fondurilor de coeziune, informeaza EU Observer. Elvetia nu este membru al UE, dar a semnat cu aceasta acorduri bilaterale prin care s-a angajat sa contribuie la instrumentele de solidaritate comunitare. Fondurile de coeziune sprijina statele mai sarace din UE sa dezvolte proiecte de infrastructura sociala si economica, in special in materie de mediu si transporturi.

Delegatia Comisiei Europene in Romania a lansat, la sfarsitul lui ianuarie, programul Fondul Europa 2006 cu un buget de 1 milion de euro. in cadrul acestuia, organizatiile non-profit din Romania, Uniunea Europeana, Bulgaria sau Croatia sunt invitate sa propuna proiecte de informare europeana, cu un buget intre 15.000 si 50.000 Euro, ce trebuie trimise/depuse pana cel tarziu 27 martie 2006, la Centrul de Informare al Comisiei Europene. Prioritatile Fondului Europa pentru Romania in anul 2006 sunt: sprijinirea activitatilor de formare/comunicare in vederea continuarii comunicarii pe teme europene si dupa momentul aderarii; stimularea dezbaterii publice privind valorile Uniunii Europene in relatie directa cu valorile romanesti; aducerea informatiei europene mai aproape de casele oamenilor.

Banca Europeana pentru Investitii (BEI) va acorda Romaniei un imprumut in valoare de 850 milioane de euro pentru realizarea a trei proiecte de infrastructura, anunta, la mijlocul lunii ianuarie, premierul Calin Popescu-Tariceanu, dupa intalnirea cu vicepresedintele BEI, Wolfgang Roth. Primul-ministru a afirmat ca pentru cele trei proiecte vor fi alocate 1,65 miliarde de euro, iar contributia partii romane este de aproximativ 800 milioane de euro.

Potrivit Raportului de tara din 16 mai 2006, o decizie finala in privinta datei aderarii Romaniei la Uniunea Europeana va fi luata in luna octombrie.

Sursa: Redactia Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *