FGCR – garantii de 280 milioane de RON in 2006

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) ar putea acorda in 2006 garantii in valoare de circa 280 milioane RON, in crestere cu 37% fata de nivelul din anul trecut, de 203,3 milioane RON, a declarat Veronica Toncea, presedintele FGCR.

In primul semestru, FGCR a acordat garantii de 198,8 milioane RON. Din aceasta suma, 172,7 milioane de RON au fost destinate garantarii de credite pentru investitii pe termen mediu si lung, iar restul pentru imprumuturi pe termen scurt.

FGCR ofera garantii pentru firmele din mediul rural care doresc sa contracteze imprumuturi de la institutiile de credit si care nu pot obtine sumele solicitate fara sprijinul unui astfel de fond.

Printre riscurile garantate se numara neplata totala sau partiala a doua rate consecutive, daca rambursarea creditului este efectuata lunar, sau a unei rate in cazul in care rambursarea se face trimestrial sau semestrial.

Institutile de credit sunt retincente in ceea ce priveste acordarea de credite pentru agricultura, printre problemele mentionate fiind situatia incerta a terenurilor sau modul in care vor fi alocate subventiile dupa aderarea Romaniei la UE. O alta dificultate la acordarea de credite in mediul rural este lipsa de proiecte bine intocmite.

Sursa: Fondul de Garantare a Creditului Rural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top