Romania – sponsor al Uniunii Europene?

Una dintre cele mai importante teme ale perioadei urmatoare, pe langa atragerea surselor de finantare, este modul de cheltuire a banilor.

I-am ispitit pe romani cu integrarea europeana, promitandu-le ca odata cu intrarea in Uniune vom primi multi bani pe care ii vom folosi pentru dezvoltarea satelor, pentru constructia si modernizarea de drumuri, pentru infiintarea de ferme si pentru multe altele. S-au evocat si diferite cifre, destul de generoase, pentru urmatorii sase ani de proiectie bugetara decisa la Bruxelles, cum ca Romania ar putea sa primeasca intre 17 si 22 de miliarde de euro. Fata de aceste sume, contributia noastra la bugetul comunitar ar fi, in aceasta perioada mult mai mica, cam 2,5-3 miliarde de euro cofinantari si 6 miliarde de euro, contributia la bugetul comunitar. Deci aportul romanesc fata de sustinerea comunitara ar fi cam de la simplu la dublu.

Daca nu absorbim toate fondurile comunitare, contributia Romaniei la bugetul comunitar de circa 1% din PIB ramane neschimbata. In mod normal, Romania ar trebui sa fie un beneficiar net de fonduri europene. Daca absorbtia nu este mai mare de 50%, Romania devine un contributor net la bugetul comunitar!

In primii ani de dupa aderare, cazurile in care absorbtia a fost atat de mare au fost rarisime. In cazul unor tari precum Polonia, nivelul absorbtiei a fost la o cincime. Romania risca sa devina un fel de sponsor al Uniunii Europene!

Ca lucrurile se misca incet o dovedeste modul in care se desfasoara absorbtia programelor interne de modernizare, mai ales in ce priveste infrastructura scolara si rutiera.

Pentru invatamant s-a alocat pana in prezent, in ce priveste investitiile, consolidarile si reparatiile capitale, incredibila suma de jumatate de miliard de euro. Dar mare parte a acestei sume nu a putut fi inca cheltuita.

Cu fondurile comunitare lucrurile sunt mai simple in ce priveste eligibilitatea, dar foarte complicate in privinta indeplinirii acestor conditii. Localitatile nu au planurile de urbanism, cum sunt cerute de Uniunea Europeana, autoritatea de mediu nu poate da avizele in timp util, s.a.m.d.

Romania nu mai are o problema a banilor ce trebuie investiti, ci o problema a cheltuirii acestora.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *