Pista de scapare pentru Magda Tepoi

Expertii contabili care au executat expertiza ceruta de Magda Tepoi, directorul Camerei de Comert a Regiunii Unu Nord Est, prin avocatul sau Mihail Vlasov, au reusit sa faca un lucru greu de crezut: sa spuna ca prejudiciul adus de Magda Tepoi Ministerului Integrarii Europene este mult mai mic decat cel aratat in rechizitoriu.

Astfel, aceasta expertiza contabila facuta de Marioara Meiu pare sa fie una dintre cele mai sigure piste prin care Magda Tepoi sa para mai curata in fata instantei de judecata.

Fara a pune la indoiala profesionalismul expertului si fara a discuta despre o eventuala influenta a lui Mihail Vlasov asupra expertizei depuse in urma cu putin timp la dosar, in acest raport de expertiza contabila se poate observa cum au fost evitate anumite aspecte care ar putea sa o invinovateasca pe Magda Tepoi.

Asa cum au fost relatate alte aspecte, expertiza o transforma pe Magda Tepoi intr-un ingeras care nu stie ce este aceea o deturnare de fonduri din banii europeni.

Una dintre cele mai deocheate pareri ale expertului contabil referitor la presupusa activitate infractionala a Magdei Tepoi arata ca aceasta din urma a creat un prejudiciu de aproximativ 20.000 Euro, si nu 211 mii Euro, asa cum se arata in rechizitoriul intocmit de procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie Bucuresti (actualul Departament National Anticoruptie – n.r.).

Mai mult, o parte dintre raspunsurile pe care le da expertul contabil fata de obiectivele propuse prin intermediul instantei de judecata sunt neclare si nu lamuresc problemele in mod corespunzator. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca procurorii anticoruptie ieseni si-au exprimat si ei nemultumirea fata de acest raport de expertiza contabila, astazi urmand a fi formate o serie de obiectiuni in fata instantei de judecata. „Am analizat raportul de expertiza si intentionam sa formulam obiectiuni”, a declarat procurorul Luminita Merisescu, purtatorul de cuvant al DNA Iasi.

Aceasta expertiza contabila a fost solicitata de avocatul Mihail Vlasov in conditiile in care la acest dosar de coruptie exista deja o constatare financiar-contabila intocmita de specialistii DNA, iar Magda Tepoi a avut dreptul sa faca obiectiuni la momentul efectuarii acelei constatari.

De asemenea, mai trebuie adaugat ca multe dintre obiectivele propuse de Vlasov pentru efectuarea acestei expertize contabile nu au legatura cu acuzatiile aduse in rechizitoriu, fiind mai multe directii prin care se incearca o sensibilizare a instantei de judecata.

Toata aceasta poveste prin care Magda Tepoi are destule sanse sa-si petreaca urmatorii ani in spatele gratiilor a inceput in noiembrie 2002, atunci cand a fost semnat un contract de imprumut intre Ministerul de Dezvoltare si Prognoza, actualul MIE, Agentia de Dezvoltare Regionala 1 Nord-Est si Camera de Comert a Regiunii Unu Nord Est Romania. Prima institutie era autoritatea contractanta, a doua institutie mentionata era autoritatea de implementare, iar unitatea reprezentata de Magda Tepoi era beneficiarul banilor dati de comunitatea europeana. Valoarea totala a proiectului a fost de 334 mii Euro, din care finantarea externa prin intermediul ministerului a fost de 264 mii Euro, iar contributia proprie a Camerei de Comert a Regiuni Unu Nord Est, era de 70 mii Euro.

Pentru demararea proiectului, ministerul a oferit un avans de 211 mii Euro catre unitatea condusa de Magda Tepoi. In luna august 2004, serviciile secrete romanesti au sesizat procurorii anticoruptie despre anumite ilegalitati comise de avocatul Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi impreuna cu Magda Tepoi.

In vara anului 2005, procurorii din cadrul PNA, au trimis-o in judecata doar pe Magda Tepoi pentru comiterea mai multor infractiuni de coruptie, dintre care cea mai grava de deturnare de fonduri. Neconfirmandu-se banuielile la adresa avocatului iesean, acesta a venit in fata instantei de judecata doar in calitate de avocat.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *