Localitatile periurbane municipiului Timisoara descopera colectarea selectiva a deseurilor reciclabile!

Asociatia Tinerii Prieteni ai Naturii din Timisoara in colaborare cu consiliile locale ale localitatilor Sanandrei, Sacalaz, Sanmihaiu Roman, Sag, Mosnita Noua si Remetea Mare din judetul Timis, implementeaza proiectul Colectarea selectiva a deseurilor reciclabile de la populatie in localitatile periurbane municipiului Timisoara.

Proiectul este finantat de UNIUNEA EUROPEANA in cadrul Programului Phare 2003, Consolidarea Societatii Civile in Romania, Componenta 3: Adoptarea si implementarea acquis-ului comunitar in domeniul protectiei mediului, protectiei consumatorului si al dezvoltarii socio-economice.

Procesul de aderare al Romaniei la Comunitatea Europeana presupune asumarea unor responsabilitati si in domeniul protectiei mediului, adica de a accepta aqcuis-ul comunitar al domeniului.

Odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana administratiile locale trebuie sa gaseasca solutii pentru minimizarea cantitatii in continua crestere a deseurilor reciclabile ce ajung la gropile de gunoi, solutii orientate spre revalorificarea si reciclarea acestora.

Astfel, acest proiect reprezinta primul pas in crearea infrastructurii necesare pentru ca localitatile enumerate mai sus sa beneficieze de un management responsabil al deseurilor, prin amplasarea pana la sfarsitul lunii august a 450 de containere destinate colectarii si valorificarii plasticului, metalului, cartonului si hartiei, in paralel cu campania de informare a populatiei privind modul de colectare al deseurilor reciclabile, ce consta in distribuirea a 3.000 de afise, 7.000 de pliante si a 85.000 de saci menajeri.

Uniunea Europeana acorda Romaniei expertiza si sprijin financiar in vederea pregatirii pentru aderare, prin programe specifice: Phare, Ispa si Sapard.

Sectoarele beneficiare variaza de la dezvoltare regionala si sprijin pentru IMM-uri, pana la investitii in infrastructura de mediu si transport si dezvoltare rurala. Suma anuala totala a fondurilor nerambursabile acordate Romaniei prin cele trei programe este in crestere, de la cca 660 de milioane de Euro in 2003, la peste un miliard de Euro in 2006. Gestionarea acestor fonduri este realizata de autoritatile romane de resort, sub coordonarea Ministerului Finantelor Publice.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *