Finantele vor acces la informatiile confidentiale ale consultantilor

Consultantii fiscali din Romania isi pierd independenta, dupa ce Ministerul de Finante a aprobat regulamentul de organizare si functionare al Camerei Consultantilor Fiscali, subordonandu-si in mod abuziv aceasta activitate liberala.

Consultantii fiscali acuza ca in acest fel actualii guvernanti au „legalizat” un act normativ neconstitutional elaborat in urma cu cinci ani de fostul executiv pesedist. Mai mult, noile reglementari ingradesc accesul liber la o profesie si incalca brutal insusi Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, mai atrag atentia consultantii fiscali.

Exercitarea profesiei de consultanta fiscala a fost reglementata prin Ordonanta nr. 71/30 august 2001 a Guvernului Nastase. Actul normativ a starnit la acea vreme vii dispute, in conditiile in care activitatea de consultanta fiscala din Romania urma sa-si piarda independenta si sa fie controlata de Ministerul de Finante (MF).

Cei mai vehementi impotriva ordonantei au fost politicienii liberali, aflati atunci in Opozitie. Actul normativ nu s-a putut aplica, intrucat elaborarea regulamentului de organizare si functionare al Camarei Consultantilor Fiscali (CCF) a fost abandonata. De atunci au trecut cinci ani, timp in care consultantii fiscali au sperat ca noua putere politica va gasi o formula mai potrivita, adaptata normelor europene, de a reglementa aceasta activitate. Guvernul Tariceanu a gasit de cuviinta sa aprobe regulamentul consultantilor fiscali prin care OG 71/2001, pe care chiar liberalii o catalogau drept „un mecanism de sporire a coruptiei”, a devenit operabila.

Prin OG 71/2001 s-a retras expertilor contabili si contabililor autorizati dreptul de a mai presta servicii de consultanta fiscala. Prin natura activitatilor pe care le desfasoara, acestia fac in mod permanent si implicit consultanta fiscala. Mai mult, actul normativ confera Ministerului de Finante puteri largi de supraveghere a activitatii consultantilor fiscali.

Potrivit prevederilor acestei ordonante, MF va avea, practic, acces nelimitat la informatiile confidentiale ale clientilor care solicita consiliere fiscala. „Regulamentul prevede ca activitatea de consultanta fiscala se va desfasura sub supravegherea autoritatii de stat reprezentata de Ministerul de Finante, care, de altfel, organizeaza si concursul de admitere in profesie, iar cei care vor refuza sa puna la dispozitia ministerului datele sau informatiile cerute risca sa fie exclusi din randul membrilor Camerei”, a declarat Liliana Sescu, consultant fiscal la o societate din Timisoara.

„Clientii ne platesc ca noi sa le gasim o solutie fiscala adaptata fiecaruia. Or, daca ministerul o va cunoaste, iar ministerul in cazul de fata este reprezentat de angajati din umbra, care neoficial au tot felul de societati de consultanta, nu exista ceva ce i-ar putea impiedica sa foloseasca solutia pentru care noi am muncit”, mai explica Liliana Sescu. In aceste conditii, confidentialitatea informatiilor este total compromisa. Cu alte cuvinte, „subordonarea CCF autoritatii MF conduce automat la pierderea independentei acestui organism si impiedica organizarea si dezvoltarea autonoma a profesiei”, a mai precizat interlocutoarea noastra. Mai mult, „regulamentul nu face nici o referire la modul de rezolvare a conflictului de interese care poate aparea in momentul in care unul dintre clientii nostri este in litigiu cu MF, iar acesta solicita accesul la dosar”, a adaugat consultantul fiscal timisorean.

Sursa: Romania Libera online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *