Trei miliarde si jumatate euro pentru formare profesionala

Romania va beneficia, de la 1 ianuarie, de trei miliarde si jumatate de euro de la Uniunea Europeana, pentru pregatirea fortei de munca, bani care vor putea fi accesati de firmele de formare profesionala.

Banii provin din Fondul Social European si vor fi administrati de catre Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

Fondurile pot fi accesate de organizatii economice sau non-profit, care sa furnizeze servicii de dezvoltare a resurselor umane. Acestia pot depune cereri de finantare fie ca solicitanti individuali, fie in consortii.

Fondurile mai pot fi accesate de catre licee, universitati, furnizori de formare profesionala acreditati, centre si institute de cercetare, structuri si agentii in coordonarea sau subordinea Ministerului Educatiei, intreprinderi, asociatii sindicale si organizatii patronale, autoritati locale, asociatii profesionale, camere de comert si industrie.

„Fondurile vor fi alocate cu prioritate pentru dezvoltarea capitalului uman din companii, dar si pentru formarea profesionala a persoanelor cu risc crescut de a parasi timpuriu piata muncii”.

Cei interesati sa contracteze aceste fonduri pentru pregatirea profesionala, vor primi doar 85% din suma solicitata, restul de 15 procente fiind contributie proprie.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *