O jumatate de sat din Iasi, data pe mana procurorilor

Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) a trimis recent un nou dosar catre DNA, cu propunerea de incepere a urmaririi penale, pentru fraudarea a aproape 40.000 de euro, bani proveniti din fonduri europene.

In acest caz sunt implicati primarul comunei iesene Popesti, institutia pe care o conduce, consiliul local, o organizatie nonguvernamentala si o firma. Specialistii DLAF au verificat cum au fost cheltuiti banii europeni, obtinuti in baza unui program PHARE, si au ajuns la concluzia ca afacerea are iz penal.

Primarul Neculai Mocanu, din comuna ieseana Popesti, a avut ideea sa sprijine comunitatea de rromi din satul Harpasesti si a pus pe hartie un program pentru a accesa fonduri PHARE.

„Centru de colectare, sortare, sabotare, deseuri, hartie, plastic, sticla si statie prelucrare rumegus”, asta-i denumirea aproape interminabila a proiectului menit sa-i salveze de saracie pe rromii din Harpasesti.

„Dupa finalizarea dosarului, l-am trimis spre consultare unei asociatii de rromi din Cluj, apoi a mers mai departe si, uite-asa, am obtinut banii. M-am gandit ca astfel le ofer locuri de munca”, ne-a explicat primarul Mocanu.

Anul trecut s-a desfasurat operatiunea, moment in care au intrat pe fir alte doua entitati: firma care a ridicat fabrica, Media Rom Grup, si Asociatia Anghel-Rom, beneficiarul investitiei.

In actele facute pentru obtinerea fondurilor PHARE, beneficiarul era insa Primaria Popesti, care a predat fabrica ONG-ului Anghel-Rom, infiintat de un localnic din Harpasesti, Constantin Angheluta.

Mai mult, acum nu se mai colecteaza, sorteaza si saboteaza deseuri, ci se fabrica brichete. „Nu au bani. Sunt si ei saraci. Nu ne-au ajuns cei 38.000 de euro pana la final, asa ca am pus eu si Angheluta bani din buzunarul nostru pentru a trage curent la fabrica”, ne-a explicat Mocanu.

Initiativa Primariei Popesti a starnit interesul DLAF dupa ce au fost descoperite o serie de nereguli in documente.

„Documente justificative incorecte, documente justificative falsificate, lipsa evidentei contabile, nerespectarea altor prevederi sau prevederi din contract, nefinalizarea unei actiuni, incalcarea normelor privind achizitiile publice si schimbarea destinatiei” sunt cele opt puncte din dosarul ajuns la DNA.

Mai-marele primariei nu stia insa nimic despre ancheta specialistilor de la DLAF sau de cea a procurorilor anticoruptie. „Incredibil! Cel mai bine este sa stai degeaba si sa nu faci nimic. Nu am vazut asa mentalitate! Sa ma ancheteze pentru ca am vrut sa fac un bine?”, s-a revoltat Neculai Mocanu.

Infiintat cu ajutorul Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF), DLAF face parte din cancelaria primului-ministru si executa controale asupra modului de obtinere, derulare si utilizare a fondurilor europene. Institutia este condusa acum de Tudor Chiuariu, in varsta de 30 de ani.

In perioada 2005-2006, specialistii antifrauda au verificat 85 de proiecte, a caror valoare totala era de 140 de milioane de euro, si au trimis 55 de dosare catre Departamentul National Anticoruptie cu propunerea de incepere a urmaririi penale.

In 45 de cazuri, procurorii au stabilit ca verdictul celor de la DLAF a fost intemeiat. Cel mai important dintre aceste dosare este al firmei Cominco SA, care este acuzata ca a schimbat destinatia unei parti din cele peste sase milioane de euro de care a beneficiat printr-un program PHARE.

Suma a fost primita pentru infiintarea unui Centru universitar de inovatie si a unui Parc de dezvoltare a infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri si investitori privati.

Directorul general al firmei este Gheorghe Gemanar, un abonat la fonduri publice sau europene pe vremea guvernarii PSD. Firma a avut si alte legaturi cu fostul partid de guvernamant, administratorul societatii fiind, pana la inceputul anilor 2000, Serban Mihailescu, denumit si Miki Spaga.

Sursa: Evenimentul zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top