Anul 2009, debutul transparentei totale pentru subventii agricole in UE

Reprezentantii permanenti ai statelor membre UE s-au pronuntat in favoarea transparentei accentuate in domeniul subventiilor comunitare, urmand ca in 2009 sa fie publicata lista completa a beneficiarilor si cotele subventiilor agricole europene.

Reprezentantii permanenti ai statelor UE au luat decizia de publicare a listei beneficiarilor de subventii agricole europene si cotele acestora, cu ocazia reuniunii lor de la data de 20 octombrie.

Lipsa transparentei in ceea ce priveste distribuirea acestor subventii a facut obiectul unei campanii conduse de reteaua de ONG-uri farmsubsidy.org. Efectul acestei campanii a fost ca aproximativ jumatate dintre statele membre UE au fost de acord cu ridicarea, cel putin partiala, a cortinei care acopera domeniul subventiilor agricole.

Aproape jumatate din bugetul comunitar este absorbit de politica agricola comuna, in anul 2005, de exemplu, a fost atins un nivel de cheltuieli de 48,5 miliarde de euro.

Angajamentul de transparenta aprobat de catre ambasadorii UE trebuie sa fie discutat, la sfarsitul lunii noiembrie, in parlamentul european, apoi ratificat de statele membre, inainte de sfarsitul acestui an.

O sursa dilpomatica franceza, care a dorit sa isi pastreze anonimatul, a explicat ca aceasta procedura urmeaza regulile dinamicii generale de transparenta. „Acest lucru se inscrie intr-o miscare generala de transparenta, este un algoritm ai carui pasi trebuie urmati ca atare”, a explicat oficialul francez.

Franta, care este una dintre principalii beneficiari ai subventiilor agricole europene, figureaza pe lista celor mai putin performante state, din punctul de vedere al distributiei subventiilor agricole, conform datelor farmsubsidy.org, organizatie care a lansat, la inceputul saptamanii, un indice de masurare a performantei tarilor UE.

Sursa: Wal-Street

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top