Fondurile UE deschid piata de consultanta

Fondurile europene sint atractive, iar consultanta in domeniu este profitabila. Totusi, sint putine firme care se inghesuie pe piata.

„In Romania s-au cheltuit doar 75% dintre fondurile totale care au venit, pe de o parte, pentru ca nu s-a facut publicitate, dar si pentru ca nu au existat firme de consultanta. Deci, este loc pe piata pentru astfel de firme, dat fiind ca in prezent nu se acopera toate domeniile si pentru ca sint foarte putini specialisti”, afirma Adrian Rada, Managing Partner, Management Consulting Group.

Care este, de fapt, procedeul? Compania de consultanta identifica posibilitatile existente pentru cofinantarea investitiilor din fondurile Uniunii. Totodata, firma se ocupa de intocmirea proiectelor si a aplicatiilor impreuna cu documentatia necesara. Nu in ultimul rind, compania de consultanta ofera asistenta atit pe parcursul procedurilor de aplicare, cit si dupa semnarea contractului de finantare.

„Clientul vine cu banii si ideea, iar firma de consultanta il ajuta sa puna ideea respectiva in practica. Firma se ocupa de toata documentatia pentru diversele tipuri de proiecte”, spune Cristiana Ganea, consilier juridic la Artis Consult Management Group, firma bucuresteana care ofera consultanta in afaceri si management, consultanta juridica, proiecte de fezabilitate, precum si obtinere de fonduri nerambursabile. Dar „clientul care vine la firma trebuie sa aiba imaginea a ceea ce vrea sa faca, iar firma ii spune daca ideea respectiva este operativa”, precizeaza Adrian Rada.

O astfel de firma poate fi deschisa, conform legislatiei in vigoare, ca orice societate de tip SRL. Societatea trebuie inregistrata la Registrul Comertului, unde isi precizeaza domeniul de activitate: consultanta. Inregistrarea costa 10 milioane de lei vechi. „Sansele de dezvoltare a afacerii sint mari, problema este aceea de a sti pe ce piata activezi, ce vinzi, cui te adresezi.

Solutia de succes o reprezinta specializarea pe un anumit domeniu. Pe SAPARD au existat 300 de firme in Romania”, spune Rada.

Cu toate acestea, Claudia Caplescu, reprezentant al PDE Strategii si Investitii Externe, companie care ofera servicii de consultanta pentru afaceri si management, sustine ca problema pietei este faptul ca „este organizata pe fiecare domeniu in parte, neexistind nici o firma care sa ofere consultanta completa”.

Dupa inregistrare urmeaza citeva etape absolut necesare si specifice acestui business: angajarea unor specialisti din diverse domenii, precum economie, drept, arhitectura. In vederea obtinerii unei finantari nerambursabile este necesar ca firma sa aiba o echipa cu experienta, mai ales ca procedura de obtinere se dovedeste dificila atunci cind solicitantul nu cunoaste in detaliu cerintele sau modul de completare a dosarului care va fi inaintat catre organismele abilitate.

Pornind de la cerintele clientului, firma de consultanta il ajuta sa obtina autorizatiile necesare, concepe si redacteaza studiul de fezabilitate, planul de afaceri, consiliaza clientul in ceea ce priveste managementul si marketingul proiectului si il asista pina in etapa obtinerii integrale a fondurilor. Luind in calcul toate aceste aspecte, este nevoie de o echipa bine pregatita.

„Cu cit gama de fonduri este mai mare, cu atit ai nevoie de mai multi consultanti”, spune Rada. Acesti specialisti nu trebuie sa fie neaparat angajati permanent. Spre exemplu, se pot coopta specialisti care sa colaboreze pe proiecte punctuale, iar daca acestia sint buni, pot fi cooptati de oriunde din tara. „Exista insa oameni care lucreaza efectiv in firma, activind pe diferite directii, precum proiectarea, elaborarea de proiecte (managerul de proiect, arhitectul), partea administrativa, omul de imagine si promovare etc.”, spune Rada.

Zona in care este amplasata firma poate contribui la succesul afacerii. „SAPARD este in zona centrala. Deci, daca esti pozitionat in apropiere, ai mai multe sanse”, spune Ganea.

Pentru ca accesarea fondurilor implica sume mari, proiectele de consultanta costa si ele la fel de mult. Prin urmare, afacerea este in mod evident profitabila, clientul reprezentind principalul capital. „La SAPARD, costul eligibil este de 12% din valoarea proiectului, suma care se acorda firmei de consultanta. Din cei 12%, 6% da cetateanul si 6% SAPARD”, spune un reprezentant al unei firme care ofera consultanta in vederea obtinerii de fonduri nerambursabile PHARE si SAPARD.

De asemenea, numarul mare de proiecte detinute creste numarul banilor care intra in companie. „Cu cit ai mai mult in portofoliu, cu atit esti mai profitabil. Amortizarea investitiei se face cam in doi ani. Insa daca vii din sistem, ai mai multe sanse pentru ca deja cunosti piata. Daca nu esti cunoscut, trebuie sa incepi sa investesti foarte mult in promovare, sa lucrezi la preturi mici, sa te limitezi la o anumita zona etc.”, spune Adrian Rada. Ganea este mai optimista: „Daca ai proiecte, amortizarea investitiei initiale se face in mai putin de un an”. In cazul unei firme mici, investitia initiala se poate recupera chiar de la primul client, cu conditia ca proiectul sa fie unul semnificativ.

In cazul in care demararea unui business in consultanta pe fonduri europene pare complicata, se poate apela cu succes la varianta oferita de sistemul de franciza. Astfel, intreprinzatorul va deveni proprietar al biroului local al unei reprezentante internationale si isi va putea coordona activitatea sub directa indrumare a biroului central.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *