Volatilitatea banilor europeni

Premierul a sesizat riscurile unei proaste gestionari a fondurilor europene. Tariceanu a cerut autoritatilor locale cresterea capacitatii de a elabora proiecte care sa fie finantate cu fonduri europene. „Cred ca atentia autoritatilor locale in perioada imediat urmatoare va trebui concentrata pe crearea unor unitati specializate in pregatirea, elaborarea si apoi in implementarea proiectelor.

Alaturi de fondurile europene trebuie sa existe intotdeauna un efort din partea autoritatilor locale, de evaluare a modalitatilor in care se va face cofinantarea de catre administratiile locale”.

Existenta unor proiecte prioritare, precum si capacitatea de cofinantare a acestora, sunt importante in ecuatia absorbtiei fondurilor europene, dar ele nu sunt suficiente. Mai dificil se va dovedi procesul de gestionare si cheltuire a acestor bani care nu sunt putini – si ei apar ca vitali pentru dezvoltarea Romaniei in perioada post-aderare. Testul capacitatii de absorbtie nu este unul optional, iar misiunea revine exclusiv autoritatilor publice locale.

Gabriel Friptu, director general in cadrul Ministerului Integrarii, avertiza ca in perioada 2007-2016, din Fondurile Structurale si de Coeziune, Romaniei ii vor fi alocate 17,2 miliarde de euro din care doar 2 la suta vor fi eliberati, sub forma de avans, in primii trei ani.

Revizorii de la Bruxelles nu vor ierta nimic putand decide, oricand, nu numai stoparea finantarii, ci si returnarea banilor canalizati catre un proiect indiferent cat de important sau de viabil este.

Uniunea Europeana poate solicita rambursarea fondurilor alocate in urmatoarele cazuri, si anume: cheltuirea fondurilor pentru costuri neeligibile, cheltuirea fondurilor in afara duratei eligibile, cheltuirea de doua ori pentru aceleasi costuri, nerespectarea regulilor privind TVA, obtinerea de ajutoare de stat, in cazul achizitiilor publice, pierderea documentelor sau necheltuirea suficient de rapida a fondurilor.

La nivelul marilor orase exista capacitatea realizarii unei arhitecturi adecvate acestor proiecte. Probleme apar la nivelul localitatilor mici, dar observam deja existenta unui benefic proces de concentrare a autoritatilor locale.

Bancile comerciale au prins deja gustul acestei afaceri, dovada ca la licitatiile organizate de autoritatile locale se da o veritabila batalie iar costurile scad semnificativ.

Cheltuirea eficienta zilnica a 5 milioane de euro timp de noua ani reprezinta un test pe care autoritatile locale nu au voie sa-l pice.

Sursa: Curierul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top