400 de milioane de euro pentru Marco Polo II

Comisia Europeana va demara, incepand cu anul urmator, programul Marco Polo II cu bugetul de aproximativ 400 milioane de euro pentru incurajarea utilizarii cailor maritime si feroviare pentru transportul de marfa, a declarat Catalin Costache, consilier in cadrul MTCT.

Programul, derulat pe parcursul anilor 2007-2013, are cinci directii, respectiv promovarea transferului modal, adica renuntarea la caile rutiere in favoarea celor feroviare si maritime, lansarea unor servicii sau facilitati pentru transportul non-rutier, stimularea cooperarii pe piata logisticii intre statele din UE sau partenere, dezvoltarea autostrazilor maritime.

Candidatii eligibili pentru acest program sunt consortii ale companiilor comerciale din statele membre ale UE, precum si din Islanda, Liechtenstein, Norvegia si Romania. Consortiul trebuie sa includa cel putin doua companii din tari diferite, una dintre ele fiind un stat comunitar. „Mai mult, pot participa, in cadrul programului Marco Polo, si entitati publice”, a mai precizat Costache.

Suma maxima care va fi alocata nu poate depasi 35% din valoarea proiectului. Agentii economici se pot adresa si altor programe pentru finantarea proiectului, in limita a 50% bugetul total necesar.

Pentru transferul modal, proiectul trebuie sa fie derulat pe parcursul a maximum 36 de luni, iar finantarea europeana nu poate depasi 2,5 milioane de euro. Autostrazile maritime si evitarea traficului vor putea primi cel mult 1,5 milioane de euro si trebuie sa se incadreze in 60 de luni.

Proiectele de lansare a unor servicii pentru transportul non-rutier vor primi maximum 2,5 milioane de euro si au o durata de pana la 60 de luni, iar programul de cooperare, numit si „invatare la comun”, va avea o durata de 24 de luni, cu o finantare europeana de cel mult 250.000 de euro.

Fondurile totale destinate acestui program nu sunt inca cunoscute, intrucat nu au fost aprobate inca de Parlamentul European, dar se estimeaza o suma de circa 400 de milioane de euro.

Programul Marco Polo I, derulat intre anii 2003 si 2006, a avut un buget de 100 de milioane de euro, iar cele mai multe proiecte au vizat renuntarea la transportul rutier de marfa in favoarea celui maritim si feroviar.

„Aportul statului roman la primul program Marco Polo a fost de 200.000 de euro.

Pentru programul care va incepe din 2007, s-ar putea sa contribuim cu circa 1 milion de euro, asa ca ar fi pacat ca agentii economici romani sa nu aplice pentru aceasta finantare”, a mai spus Catalin Costache.

Sursa: Wall-Street

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *